Brand voice

Ministrul Apărării Naționale vrânceanul Angel Tîlvăr:„România depune, alături de aliați, toate eforturile pentru o navigație sigură în Marea Neagră” 

Ziarul de Vrancea
13 ian 2024 791 vizualizări

Semnarea Memorandumului de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră

   Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat joi, 11 ianuarie, la Istanbul, Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea, o inițiativă în premieră pentru statele aliate riverane.

Alături de ministrul român, la ceremonia de semnare au participat, din partea statelor inițiatoare, ministrul turc al apărării, Yaşhar Güler, și ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov.

În  cadrul ceremoniei oficiale de semnare a Memorandumului, oficialul român a evidențiat importanța acestui proiect pentru siguranța navigației în Marea Neagră, dar și pentru postura aliată de descurajare și apărare pe flancul estic.

Concretizarea acestui proiect a fost una dintre prioritățile mandatului meu, pentru că este responsabilitatea noastră, ca state riverane și membri ai NATO, să depunem toate eforturile pentru siguranța acestei mări, cu sprijinul și implicarea aliaților noștri. Agresivitatea și disprețul Federației Ruse față de normele de drept internațional fac din Marea Neagră nu doar o problemă regională, ci una cu implicații globale, a afirmat ministrul Tîlvăr.

Ministrul apărării naționale a subliniat că securitatea regiunii Mării Negre rămâne o prioritate absolută pentru România, iar Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră va permite și altor state aliate și partenere să contribuie la această inițiativă.

Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea și angajamentul nostru comun în contracararea amenințărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Aștept cu încredere implicarea, pe viitor, a partenerilor NATO riverani, Grupurilor Navale Permanente ale NATO și a altor state aliate, consolidând astfel cooperarea și interoperabilitatea în asigurarea securității Mării Negre și a regiunii Euro-Atlantice. La nivel național, depunem eforturi să realizăm mai mult. Luna trecută, prima dintre cele două nave vânătoare de mine achiziționate din Marea Britanie a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. Această nouă capabilitate, înzestrată cu tehnologie de ultimă generație, va contribui semnificativ la îndeplinirea misiunilor de identificare și neutralizare a minelor  din Marea Neagră", a evidențiat ministrul român.

În abordarea problematicii esențiale a securității Mării Negre, Angel Tîlvăr a afirmat că și alte inițiative, precum misiunile de Poliție Aeriană ale NATO,  au un rol important în menținerea securității regionale.

Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră față de valorosul nostru aliat, Turcia, pentru dislocarea recentă a patru aeronave F-16 și a 80 de militari la una dintre principalele noastre baze aeriene“, a spus ministrul Tîlvăr.

Oficialul român a subliniat ca trebuie menținută toată atenția NATO asupra evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre unde, împotriva normelor dreptului internațional, Federația Rusă continuă atacurile nediscriminatorii care vizează infrastructura civilă ucraineană, fiind produse distrugeri semnificative, cu impact major asupra populației civile.

Sursa:Comunicatul de presă nr  6 din  11.01.2024 editat de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.