Advertorial

PNL a eliminat taxa pentru eliberare duplicat carte de identitate auto

Ziarul de Vrancea
22 oct 2017 5169 vizualizări

Declarație de presă deputat PNL de Vrancea Ion Ștefan

Birocrație și timpi de așteptare reduși pentru proprietarii de autoturisme care vor să obțină un duplicat al actului de identitate al mașinii de la Registrul Auto Român!

PNL a formulat și votat în cadrul Comisiei pentru Servicii și Industrii din cadrul Camerei Deputaților un amendament prin care este anulată obligativitatea de a publica în Monitorul Oficial a unui anunț prin care să anunțați pierderea documentului în cauză. Totodată, prin aceeași propunere s-a eliminat plata taxei de 75 lei, dar și timpul de așteptare de aproximativ o lună pentru emiterea de către Registrul Auto Român a duplicatului cărții de identitate a autoturismului, în caz de pierdere, furt sau deteriorare.

Astfel, cei în cauză pot solicita direct la RAR acest act, iar timpul în care ar trebui eliberat ar trebui să fie de câteva zile, în funcție de solicitările pe care instituția în cauză le primește de la cetățeni.

”Pentru emiterea de către RAR a unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, nu este necesară publicarea pierderii, furtului sau distrugerii acestuia în Monitorul Oficial al României partea a III-a”, este amendamentul adoptat săptămâna trecută,care va intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, după cum prevede legislația.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.