Orașul Panciu

Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu este în sărbătoare | 23 și 24 ianuarie 2020

Ziarul de Vrancea
24 ian 2020 1672 vizualizări

În zilele de 23 și 24 ianuarie 2020, Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu este în sărbătoare. Manifestările sunt dedicate atât împlinirii a 164 de ani de învățământ păncean și a unui deceniu de învățământ tehnologic, cât și Unirii Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859.
Aceste manifestări au debutat joi, 23 ianuarie 2020, la Casa de Cultură, cu evenimentul intitulat Conferințele Unirii, la care au fost invitate cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar, oameni de presă, oficialități locale.

„Sunt onorat să fim împreună la acest eveniment, care marchează o dublă aniversare: cea a Unirii Principatelor Române, dar și cea a Liceului Tehnologic, instituție ce poartă numele domnitorului care a înfăptuit Mica Unire, Alexandru Ioan Cuza! Cuza este o personalitate importantă a istoriei noastre și trebuie să fim mândri că, de 10 ani, una dintre școlile cu tradiție din orașul nostru, Liceul Tehnologic, îi poartă numele!“, a declarat, în deschidere, primarul Iulian Nica.

Șeful administrației locale a felicitat profesorii și elevii cu ocazia aniversării instituției.

„Ca întotdeauna, la aniversarea liceului, vă îndemn pe voi, elevii, să vă ridicați, prin performanțele obținute, la înălțimea personalității ocrotitorului vostru spiritual! Dumneavoastră, doamnelor și domnilor profesori, vă mulțumesc și vă felicit pentru activitatea pe care o desfășurați și pentru contribuția permanentă la dezvoltarea învățământului păncean! La ceas aniversar, permiteți-mi să le mulțumesc și profesorilor care m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi! De asemenea, se cuvine să le mulțumesc profesorilor care au grijă de copiii noștri, oferindu-le cele mai bune cunoștințe, sfaturi și repere pentru drumul care se deschide în fața lor! Nu în ultimul rând, omagiu și recunoștință tuturor dascălilor trecuți în eternitate, care au fost exemplu și mentori pentru zecile de generații de elevi care au trecut, de-a lungul vremii, pragul acestei instituții! Sărbătoarea de astăzi îmi oferă prilejul de a vă adresa tuturor celor prezenți cele mai sincere urări de sănătate, putere de muncă, împliniri și satisfacții profesionale! Să rămâneți același colectiv unit și să continuați să ne pregătiți copiii pentru viață! Împreună, să fim o echipă puternică, animată de idealuri comune și de dorința de a păstra viu spiritul, tradiția și renumele acestui liceu!“, a transmis primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a primit, din partea directorului Valeriu Jalbă Bandrabur, placheta aniversară 164 de ani de învățîmânt păncean 1856-2020 și 10 ani de învățământ tehnologic 2010-2020.

În cadrul Conferințelor Unirii au luat cuvântul:

• prof. univ. dr. Florin Müller, de la Facultatea de Istorie a Univesității din București - Construim România Centenară;

• profesorul de istorie Mihail Adafini - Ai văzut un rege plângând, cititorule?;

• jurnalista și scriitoarea Janine Vadislav - Satul erou Mărăști în memoria colectivă - moment prefațat de scurt-metrajul Pe urmele eroilor, realizat de Vlad Iliescu, sub indrumarea prof. Luminița Iliescu;

• Prof. Costică Neagu - Primul Război Mondial prezentat în publicația Dumineca Poporului; Prezentarea Dicționarului Academicienilor Vrânceni.

Alături de aceștia, la eveniment au mai luat parte profesorul Mihail Broina și preotul Ion Croitoru. Tuturor, conducerea liceului le-a oferit plachete aniversare.

Evenimentul a inclus și spectacolul Astăzi este ziua noastră! Au susținut momente artistice elevii:

• Maria Bucur (clasa a IV-a), Andra Mușat (clasa a III-a) și Andreea Moraru (clasa a VI-a) - coordonator, prof. Mirela Georgescu;

• Miruna Ciupercă, Andreea Jipa, Denisa Constantin, Bianca Imbrea și colectivul clasei a III-a A - coordonator: prof. Anișoara Vizitiu;

• Miruna Teodora Anicăi Ifrim - clasa a II-a - îndrumător: prof. Iuliana Dima;

• Andreea Boțoi - clasa a X-a și Ansamblul Folcloric Nuța Ghețu - coordonator: prof. Paraschiva Buzatu;

• Bogdan Oprea (clasa a VI-a), colaj muzical interpretat la saxofon - îndrumător: Marian Oprea.

A mai fost prezentată și o scenetă dedicată Micii Uniri, de către elevii îndrumați de prof. Dorina Pricop. De asemenea, în program a fost inclusă și o paradă a modei, precum și o expoziție cu desene în creion realizate de Florin Ionel Mareș, de la clasa a IX-a.

Zilele Liceului Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu continuă cu evenimentele de vineri, 24 ianuarie 2020. Începând cu ora 9.00, sala de festivități a instituției va găzdui lansarea volumului de versuri Călător prin anotimpuri, semnat de prof. Costică Zbârciog. Ulterior, va avea loc o expoziție gastronomică, pregătită de Catedra de Alimentație și Turism.

Text informații + foto:Primăria Orașului Panciu 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.