Jurnalism cetatenesc

Asta e părerea mea!

Ziarul de Vrancea
14 oct 2011 946 vizualizări
De la spectacolul sportiv la crimă

Am asistat neputincios, din fotoliu, pînă în miez de noapte la emisiunile TV care au zguduit lumea sportului prin relatările referitoare la abominabila “crimă” la care şi-a găsit sfîrşitul tragic baschetbalistul de culoare, americanul Chauncey Hardy din echipa CSS Giurgiu. (…)
Ca profesor de educaţie fizică şi sport încerc să mă gîndesc la spectacolul sportiv oferit de  o echipă clădită prin muncă şi trudă de profesoara Smaranda Iliescu din Giurgiu, încerc să gîndesc la spectatorul sportiv din tribună şi din viaţa cotidiană, încerc să pătrund mai bine fenomenul de toleranţă, de violenţă, de educaţie.
Sportul ca spectacol contribuie la transmiterea dispoziţiei de grup şi la formarea solidarităţii de grup, indiferent de grupul de apartenenţă - echipă, şcoală, comunitate locală sau naţională. Motivaţia sportului ca spectacol reflectă legăturile reciproce, complexe dintre individ, cultură şi celelalte fenome sociale. (...)
În Romania, la ora actuală sistemul nu funcţionează cum trebuie, iar sportul se adaptează foarte greu la cerinţele unor valori adevărate, fenomenul sportiv permiţînd acomodarea omului cu presiunile şi cu actele de cruzime ale societăţii. (...)
Ceea ce a urmat la spectacolul sportiv oferit de CSS Giurgiu în ultimul meci de baschet în dauna bucureştenilor de la Dinamo şi pînă la odioasa „crimă” n-a mai fost decît un pas. Premeditată sau nu, „crima” cu aşa zisa „incertitudine” a conflictului de pe ringul de dans din discotecă, coroborată cu individualitatea scenelor de gelozie şi loviturile cauzatoare de moarte ale grupului de huligani reprezintă o reflectare fidelă a „beizadelelor” certaţie cu legea, ancoraţi clanurilor, maneliştilor, ascunşi mereu sub perdeaua protectorilor, chiar şi a politicienilor.(...)
Spectacolul sportiv este neconceput fără public; chiar şi după terminarea lui, oamenii aplaudă idolii, le oferă simpatie şi încredere. Vedetele sportive satisfac dorinţa oamenilor de a avea eroi sau a deveni ei înşişi eroi.
Spectacolul sportiv se distinge prin plasticitatea imaginilor: totul se rezolvă sub ochii spectatorului. Dar, în acelaşi timp, un triumf, o victorie, o sărbătorire a evenimentului sportiv se poate transforma într-o dramă, martori fiind poate aceaiaşi spectatori. Unii indivizi nu vor înţelege niciodată că spectacolul sportiv reprezintă o reflectare deosebită a lumii înconjurătoare, unul din mijloacele de cunoaştere a acesteia, de cunoaştere a omului ca membru al societăţii.
Chauncey Hardy – baschetbalistul care a plătit cu viaţa o glumă nevinovată, a oferit echipei din care făcea parte, timp de cîteva luni, o parte din viaţa sa, un spectacol sportiv aşa cum l-a văzut şi l-a înţeles el. A trăit intens pentru jocul de baschet, pentru echipă şi pentru spectatori. Pentru o clipă a fost idolul echipei şi al tribunei. Prin jocul practicat pe postul de conducător de joc „s-a dezvăluit”, „s-a descoperit” şi „s-a afirmat” ridicînd jocul de baschet la spectacol sportiv şi exercitînd asupra publicului influenţe complexe – de la cele estetice la cele sociale.
Păcat că performanţa lui sportivă s-a stins atît de repede. Nerecunoaşterea valorilor din societatea romanească de actuala guvernare, dominarea haotică a cetăţenilor prin legi care nu se respectă, scopurile mîrşave ale unor grupuri şi clanuri – fac pe zi ce trece ca oamenii acestei ţări să-şi piardă şi bruma de încredere şi speranţă pe care o mai au.
Această dispoziţie de grup a unor oameni care ne conduc şi care s-a creat şi se creează pe baza legăturilor comune, se formează pe baza pasiunii de înavuţire şi va avea un impact negativ asupra Romaniei.
Dumnezeu să-l odihnească pe acest sportiv!
Drum bun Chauncey Hardy în imensitatea veşniciei!

Prof.dr. Ionel Ambrosie – Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.