Jurnalism cetatenesc

Despre hotarirea - pilot a Curtii Europene a Drepturilor Omului privind restituirea proprietatilor în Romănia

Ziarul de Vrancea
12 mai 2011 991 vizualizări
AFLAM DE LA AVOCATUL POPORULUI

Atit in cadrul audientelor, cit si prin intermediul petitiilor, numerosi cetateni au reclamat tergiversarea platii, de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, a despagubirilor ce li se cuvin potrivit legilor privind restituirea proprietatilor. în acest context, aceste persoane ne-au solicitat ajutorul pentru "a li se face dreptate" de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Pentru a veni in sprijinul celor interesati de obtinerea despagubirilor pentru proprietatile confiscate de regimul comunist, prin intermediul instantei internationale mentionate, consideram oportun sa prezentam urmatoare aspectele relevante in materie.

Grefa Curtii Europene a Drepturilor Omului a anuntat la data de 25 februarie 2010 declansarea procedurii "cauzelor "" pilot cu privire la contenciosul roman referitor la restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist". Cauza "" pilot este o cauza reprezentativa pentru un numar mare de cauze repetitive, adica de cauze generate de plingeri individuale impotriva aceluiasi stat, formulate de persoane diferite, care reclama incalcari similare ale drepturilor omului. Se recurge la procedura cauzei "" pilot in situatia lipsei de reactie a statului respectiv la criticile vizind deficientele de sistem generatoare de litigii, formulate in considerentele hotaririlor Curtii prin care s-a dat cistig de cauza reclamantilor. Aceasta procedura se finalizeaza printr-o hotarire "" pilot, in ale carei considerente Curtea va atrage din nou atentia asupra problemelor de sistem care determina plingerile si in al carei dispozitiv va trasa anumite obligatii precise in sarcina statului respectiv, in vederea solutionarii acestor probleme.

Pentru a recurge la declansarea procedurii cauzei "" pilot, Curtea a observat ca, in fapt, procesul de restituire a proprietatilor in Romania constituie un esec, in primul rind din cauza deficientelor, printre care si instabilitatea legislatiei in materie. Reparatia prejudiciului suferit prin deposedare de catre stat s-a bazat pe principiul restituirii in natura, acordarea de despagubiri aplicindu-se doar acolo unde restituirea in natura nu mai era posibila. în ceea ce priveste masurile reparatorii, au fost perioade cind au fost limitate, urmate de perioade de recunoastere a dreptului la despagubire integrala. De asemenea, au fost perioade in care despagubirea se facea prin acordarea unor sume de bani si perioade in care s-au acordat despagubiri in bani sau alte masuri, ca de pilda actiuni la Fondul Proprietatea. Aceasta stare de fapt a creat zeci de mii de litigii in fata instantelor romanesti si destul de multe in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, la momentul declansarii procedurii cauzei "" pilot impotriva Romaniei, identificase peste 1.000 de cauze cu obiect similar, generate de faptul ca Romania nu a inregistrat progrese notabile in solutionarea globala a problemei proprietatilor confiscate de regimul comunist.

Procedura cauzei "" pilot s-a finalizat prin Hotarirea "" pilot Maria Atanasiu si altii contra Romaniei din 12.10.2010. Potrivit acestei hotariri, Romania este obligata ca, in termen de 18 luni, sa ia masurile necesare pentru rezolvarea problemei generale a restituirii proprietatilor nationalizate de regimul comunist. Totodata, Curtea suspenda pe aceeasi perioada de 18 luni judecarea tuturor cererilor care izvorasc din aceasta problematica. Astfel, statul roman este determinat sa remedieze procesul de restituire a proprietatilor, in sensul garantarii efective a respectarii dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil si a dreptului de proprietate, prin instituirea unui mecanism functional de despagubire efectiva. Aceasta inseamna ca tara noastra trebuie sa ia, in termenul de 18 luni, masurile corespunzatoare de natura legislativa, sa corecteze practicile administrative si judiciare in domeniu si sa asigure resursele financiare necesare pentru plata efectiva, intr-un termen rezonabil, a despagubirilor. Un prim pas pentru asigurarea resurselor efective il constituie listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti, de la data de 25 ianuarie 2011. Acesta trebuie urmat de ceilalti pasi necesari pentru atingerea rezultatului stabilit de Curte. în caz contrar, Romania risca presiuni politice sau chiar sanctiuni din partea Consiliului Europei. Deci, persoanele care au probleme cu restituirea proprietatilor au temei sa se astepte la schimbari care sa garanteze obtinerea efectiva a unor despagubiri echitabile, intr-un termen rezonabil, schimbari care trebuie sa se produca pina in anul 2012, inclusiv.


Expert, Liviu Coman-Kund



Pe Bulevardul Marea Unire, zona Faleza Dunarii, in cladirea Camerei de Conturi, isi desfasoara activitatea Biroul teritorial Galati al institutiei Avocatul Poporului, avind ca raza de competenta judetele Braila, Galati si Vrancea.

Avocatul Poporului este o autoritate publica autonoma, care are ca misiune apararea drepturilor persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritatile publice.

Persoanele care se considera lezate de autoritatile publice trebuie sa stie ca Biroul teritorial Galati al institutiei Avocatul Poporului este intotdeauna in slujba cetateanului si poate fi contactat telefonic la numarul 0236/32.00.10 si pe e-mail la adresa avpgalati@avp.ro; de asemenea, acorda zilnic audiente, intre orele 9 "" 16, cu exceptia zilei de vineri, cind programul este de la 9 "" 12.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.