Ce faci? Ne despartim, nu imi ceri nimic!?
Ma intorc de la munca. Microbuzul opreste in statie si de acolo o iau grabit spre casa. La un moment dat, un pusti se apropie de mine si ma intreaba daca vreau sa ii tin companie pina la farmacia aflata nu foarte departe de locul in care ne aflam. Fiind in drumul meu accept, desi, dorinta lui mi s-a parut oarecum ciudata, mai mult rupta din povestirile lui Dickens decit din realitatea cenusie a zilelor noastre. Pe drum a inceput sa imi vorbeasca. Mi-a spus ca a venit cu microbuzul de la Doaga, ca tatal sau ii murise, ca are multi frati si o sora bolnava de sida. Pentru aceasta urma sa cumpere ceva medicamente de la farmacie. Pustiul mi s-a parut de o veselie trista daca pot spune asa, oricum mult prea matur pentru un copil aflat doar in clasa a 6 a. Si cu toate astea, m-am gindit ca poate nu e decit un "text", un bussiness in genul celor regizate de personajul jucat de marele Gheorghe Dinica in filmul Filantropica: poveste care sa impresioneze, rezulta mila, rezulta bani scosi din buzunar. Tocmai de aceea ma asteptam in orice moment sa imi ceara niste bani. Daca ar fi facut-o, oricit de simpatic mi-ar fi fost pustiul, "vraja" s-ar fi rupt si probabil as fi scris despre altceva la ora aceasta. Dar nu a fost deloc asa. Ajunsi in cele din urma la farmacie, ma trezesc ca pustiul imi intinde mina, mi-o stringe hotarit dupa care imi multumeste ca l-am luat cu el. Ma uitam nedumerit gindind in sine: "Ce faci? Ne despartim, nu imi ceri nimic !?". A intrat apoi in farmacie iar eu am ramas cu gura cascata ca la dentist. Eram sigur ca mai devreme sau mai tirziu o sa-mi ceara. L-am asteptat 2 minute sa iasa, dupa care i-am spus ca as vrea sa mergem la magazinul de vizavi. Ma simteam ciudat. Dintr-o data il simteam pe pustiul acesta foarte apropiat. L-am rugat sa isi aleaga ce vrea el din magazin. Mai mult dintr-un exces de zel pentru ca nu aveam in buzunar decit vreo 10 lei. As fi fost pus in incurcatura daca produsul ales ar fi depasit suma de care dispuneam. Dar surpriza!- din tot magazinul acela, pustiu"â„¢ acesta mi-a zis ca vrea "o mina de covrigei pe care sa o imparta cu sora sa". Era vorba despre niste covrigei la vrac, iar valoarea acestora nu cred ca ar fi depasit 50 de bani. Nu imi venea sa cred. Nici macar o ciocolata ... Nu vreau sa exagerez, nu imi place nici pragmatismul extrem si nici simtirea telenovelistica, dar pustiul asta a insemnat o lectie de demnitate asa cum rar mi-a fost dat sa vad pina acum. Atit prin gesturile cit si prin vorbele sale. De ce am scris chestia asta? Daca va imaginati ca pentru a scoate in evidenta generozitatea mea fara margini faceti aceeasi greseala pe care eu am facut-o fata de pustiul in cauza. De fapt vroiam sa ii spun ca imi pare rau pentru mojicia mea. ... ma gindesc ca avea nevoie doar de cineva care sa il asculte. Ca noi toti, de altfel.
Constantin Bogdan
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Martor ocular, în Vrancea, al dramei țăranului român în timpul colectivizării
De același autor
