Mi-a placut la viata mea sa dansez
Este un "mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de miscari ritmice, plastice si expresive ale corpului, executate in ritmul unei melodii", asa cum ne explica DEX-ul.
L-am descoperit ca toti ceilalti in copilarie si "l-am trait" din adolescenta. Este ceva sublim, ca un ritual care greu poate fi descris in cuvinte. Doi oameni "" de obicei, inalta impreuna dansind o "oda a bucuriei", invaluiti in mireasma celei mai frumoase si inaltatoare arte "" muzica.
Am descoperit pentru prima oara occidentul in vara lui 2008, fiind invitat la celebrarea casatoriei unui cuplu european. El, un tinar francez de linga Lyon (Crémieu - un fel de Sighisoara), ea fiica colegului si prietenului meu de-o viata, o olteanca nascuta in dulcele tirg al Iasilor studentiei noastre. Dupa cununia civila de la primarie, petrecerea franceza s-a desfasurat intr-un castel. Masa "fastuoasa" dintr-un salon cu vitralii a fost urmata, pe la miezul noptii de dans, intr-un alt loc din incinta, pe un ring amenajat din lemn lustruit, cu o formatie de 10 persoane si tot ambientul necesar.
Mi-a placut "la viata mea" sa dansez, desi nu m-am instruit in domeniu niciodata. Am privit dansul ca o comunicare, ca un mesaj al gesturilor, al unduirilor, cautind parca o clipa a fericirii. în teoria cunoasterii, alaturi de arta conversatiei, o componenta importanta o are socializarea, iar dansul este fara doar si poate o parte a dialogului fara cuvinte dintre oameni, o fereastra prin care poti privi in sufletul semenului tau, poti sa-i vezi caracterul dezbracat de orice prejudecata.
A inceput dansul: mai intii cu muzica franceza, cunoscuta noua (francezii sunt traditionalisti), apoi din repertoriul international, pentru ca dupa doua ore sa invinga rock and roll-ul american. Am inceput timid, noi cele zece familii de romani, eu poate mai indraznet intre ale dansului. Dupa prima "evolutie" am avut vreme sa privesc mai atent la cei din jur. Francezii dansau extraordinar: si cei tineri dar mai cu seama cei"¦maturi. Am renuntat dupa aproape o ora, multumindu-ma sa-i admir. Parca facusera repetitii inainte, ca sa ne impresioneze pe noi.
"Ar trebui sa invatam la scoala sa dansam"
Dansul este o arta, dar si o stiinta deopotriva. Exista profesionisti, exista corpuri de balet, exista universitati si scoli speciale, unele cu traditii in intreaga lume cum este scoala ruseasca de la Sankt Petersburg. Dar existam si noi amatorii, cei care in viata mergem la petreceri, care trebuie sa ne distram, sa ne simtim bine, sa aratam frumos, sa facem o impresie buna, sa invatam sa socializam, sa comunicam.
Nunta romaneasca "" impresionanta de altfel, s-a desfasurat dupa o luna intr-un han din padurile Slatinei oltenesti. Oaspetii nostri nu ne-au impresionat la tinute, nici in Franta nici la noi, capitol la care cred chiar ca am stat mai bine. Au dansat insa din nou nemaipomenit. Am indraznit, dupa multe ezitari, sa intreb o familie care mie mi-a placut la nebunie: el un Clark Gable la vreo 65 de ani, ea o Mireille Mathieu de vreo 55, care dansau foarte bine. Rezultatul "" au invatat la scoala. Amindoi. Separat. Am mutit. Pe loc mi-am amintit zecile de cursuri "" unele complet inutile, pe care le-am urmat in vreo 20 de ani de scoala.
Toate ar fi trecut la "si altele" daca, intr-o zi, la recomandarea sotiei, nu as fi urmarit in reluare o emisiune de larga audienta a unui post de televiziune. Invitat Eric Braeden, vestitul Victor Newman din "Tinar si nelinistit" (un megaserial american cu cei mai frumosi si mai bine imbracati actori). Mister Newman a impresionat pe toata lumea (emisiunea a fost in direct, cu public): prin cultura, prin reactii, prin comportament. Dar, dupa ce l-a vazut in emisiune dansind, moderatorul l-a intrebat imediat unde a invatat, asteptindu-se probabil la un raspuns clasic: cursuri speciale, scoala de dans, sau la facultatea de actorie. Ei bine nu ! Omul nostru a invatat la scoala !
Dansul si numai el iti poate aduce acea stare greu de descris in cuvinte, preludiu sau nu al unei frumoase povesti. Undeva intre pamint si cer, chemarea muzicii ne da prin dans aripile pentru a invinge gravitatia existentei cotidiene, cautind in inalturi clipa, bucuria de a trai.
Ar trebui sa invatam la scoala sa dansam. Nu sint specialist, dar gimnaziul ar fi perioada cea mai potrivita, pentru un asemenea curs. Psihologic vorbind, tinerii si-ar putea invinge timiditatea, ar putea institutionalizat sa invete sa se comporte frumos si civilizat intre ei, sa se cunoasca, sa-si explice poate multe lucruri neintelese. Dansul inseamna si miscare, or despre necesitatea unui asemenea demers, chiar nu mai trebuie sa vorbim. Dansul inseamna talent si antrenament. Cei talentati vor face desigur performanta, dar ceilalti, noi cei mai multi? Oare nu avem dreptul sa invatam la scoala noastra sa facem un lucru mai bine decit il facem? Am fi cu siguranta cel putin mai pregatiti pentru viata.
Eduard Lambrino
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
