De la suflet la suflet: «Stiati ca nu stiati?»
"Daca stai si te uiti bine, la toate in jurul tau
Si-ti pui mintea, a-ntelege, tot ce-a facut Dumnezeu,
Vei vedea in toate, frate, o lucrare, o minune,
Pe care ochiul o vede, dar gura, n-o poate spune,
Ca vezi iarba si copacii, cum au crescut din nimic
Si vezi cum se naste viata, dintr-un simbure pitic.
Vezi cum se ridica norii, vinturi, ploi, gheata si foc,
Caldura, arsita, geruri, an de an, acelasi joc,
Care-n loc de-a le-ntelege, "Ëœti-ncremenesc mintea-n loc.
Apoi cite soiuri, specii de vietati zburatoare
Apoi sute, mii iar alte, prin ape inotatoare,
Alte pe pamint se misca, cu doua, patru picioare,
Sase, opt, dar si mai multe, iar altele tiritoare.
Unele maninca iarba, sau zboara din floare-n floare,
Alte minca numai carne si se numesc, carnivore,
Iar alte, maninca de toate si se numesc, omnivore.
Sint si care maninca muste si muste ce maninca singe
In forfot, ce zi si noapte, niciodata nu se stinge.
Toate-n lupta pentru viata, in continua miscare.
Obiceiuri diferite, au in parte fiecare,
Unele cind merg sa doarma, alte pleaca la mincare,
Se nasc, mor, rasar, se urca, in continua schimbare,
Nu se mai satura ochiul, iar mintea ne sta-n mirare"¦
Iar daca lasam pamintul, cu toata forfota lui
Si ne indreptam privirea, spre-naltimea cerului,
Alte lucruri mai marete, mai ciudate-n zari senine,
Pun mintea la grea-ncercare, c-o si mai mare minune.
Vedem soarele si luna sau abisul plin de stele
Ce-s cu mii de ani lumina, de abisuri, intre ele
Si care toate sint si ele, la rindul lor, niste sori,
Unii, mai mari ca al nostru, de mai multe mii de ori,
Dar fiind asa lung drumul, pin"â„¢la acesti mindri sori,
Cerul, pare o cimpie, cu lumini, in loc de flori.
Si chiar de ne-ar parea noua, ca ar sta in nemiscare,
Ele zboara, prin abisuri, cu viteze-ngrozitoare,
Toate isi urmeaza drumul, mai departe in abis,
Capitol neterminat, dar pentru oameni inchis"¦
Dar iti dai seama ca este o putere nevazuta,
O-ntelepciune prea mare, de-ar fi de noi priceputa,
Care toate le conduce, dupa un plan maret si mare,
El face sa fie lumea, in vesnica transformare,
Insa noi nu stim nimica, nici ce-a fost, nici ce-o sa fie,
Numai El, le stie rostul, la ce-a fost si ce-o sa fie.
Omul, toate le priveste, dar nu le-ntelege rostul,
Doar se uita lung la ele, cum se uita-n carte prostul.
Si de-ar fi un om pe lume, sa se laude ca stie,
Lasati-l: e o gura seaca, ori atins de nebunie.
Ca noi nu putem sa stim, mai mult decit El ne-a dat,
Bunul Dumnezeu sa fie, in veci, Binecuvintat!"
Versuri culese de Ion Chichiur din Nereju,
Veteran de razboi, voluntar
"
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
