Jurnalism cetatenesc

în pasi de dans prin viata

Ziarul de Vrancea
23 oct 2008 2254 vizualizări
"Ma întreb adeseori de ce, oricit de stingaci am fi, simtim nevoia sa ne exprimam sentimentele, sa comunicam cu noi, cu ceilalti, prin intermediul dansului, prin puterea muzicii si a ritmului?"

"Si cred ca raspunsul, oricare ar fi el, s-ar baza pe faptul ca, dincolo de pasii de dans, cu denumiri care mai de care mai complicate, se ascunde o intreaga lume a libertatii de exprimare si a regasirii propriei persoane. Dar ce este de fapt dansul? Exista atit de multe definitii, incit inclin sa cred ca este cea mai frumoasa arta, nefiind traducerea sau abstractizarea vietii, ci viata insasi. Dansul poate evidentia armonia intre frumusetea exterioara si cea interioara, iar daca aceste doua frumuseti ajung sa devina una, omul ar fi perfect. Vrem sa invatam sa dansam, vrem sa dansam, dar nu cunoastem de unde a inceput toata aceasta nebunie ce poarta numele de dans... Totusi, banuim cu ce a inceput totul. O simpla bataie spontana din picior, un pas inainte, un pas inapoi, unul impreuna si iar inapoi... Sint primele miscari ce caracterizeaza dansul, dansatorul si starea sa de spirit. Sa inveti sa dansezi este ca invatarea unei limbi noi, una in care emotiile sint exprimate cu ajutorul miscarii, o limba a armoniei. Este adevarat ca necesita echilibru, gratie, tinuta si sincronizare, dar este nevoie de exercitiu pentru a-ti reusi cele mai complicate miscari. Trebuie, in primul rind, sa invatam sa ne hranim din dans pentru a-l crea. Se spune ca daca stii sa mergi stii sa si dansezi... poate acesta ar fi raspunsul la intrebarea de ce se apuca oamenii de dans? Daca scoala ne educa, iar dansul ne face mai fericiti, scoala de dans ar trebui sa le imbine pe acestea doua intr-un mod cit mai placut. Dar asta depinde de fiecare caracter, virsta sau vointa in parte. De aceea exista si cite un dans pentru oricare dintre noi. Ceea ce trebuie sa stim, este doar sa-l descoperim si sa invatam ca el inseamna poezie, iar miscarile cu imperfectiunea lor frumoasa, trebuie filtrate prin inima. Si tot asa pina ne dam seama ca de «ieri» pina «azi» au trecut citiva ani buni de cind am fost «infectati» cu acest virus al dansului. Asa cum unii scriu poezii si altii le considera abureala, unii cinta si altii ii considera senili, asa si unii danseaza si o fac din tot sufletul, chiar daca poate sint considerati «ciudatI» si sint uneori priviti cu falsitate, cu sinceritate, cu tristete, cu veselie, cu uimire sau poate amuzament. Dar ce conteaza atita timp cit cei ce danseaza se simt bine?


Muzica si dansul vindeca si relaxeaza


Unii se apuca de dans gindind ca este unul dintre cele mai complexe sporturi, unde toti muschii lucreaza, iar silueta si picioarele celor care practica acest sport se definesc intr-un mod sublim. Altii spun ca s-au apucat de dans nu doar pentru faptul ca este un mod de a te simti bine, de a-ti face prieteni noi, de a te distra, de a te relaxa, ci si din dorinta de a deveni unul cu muzica si de a se «topi» sub caldura trairilor interioare, de a descoperi universul ringului unde realul este transformat intr-un imaginar scaldat de muzica. Dar sint si cei care sint convinsi ca dansul duce catre iubire si ca isi vor gasi aici jumatatea (sau macar sfertul). Bazindu-se pe faptul ca una dintre cele mai eficiente metode de a cuceri persoana dorita este dansul, incearca prin maiestria miscarilor (in cele mai dese cazuri, de incepator) sa ajunga «in lumina reflectoarelor» pentru a impresiona. Nemultumindu-se cu atit, gindesc ca exista si avantajul ca prin dans nu sint nevoiti sa scoata vreun cuvint si totusi pot spune atit de multe (ce-i drept, fiecare ce si cum poate). Oricare ar fi motivul, este cert ca toti ne-am apucat de dans la inceput din curiozitate, apoi a devenit o placere si s-a ajuns la stadiul in care, microbul raspindit prin simplul contact cu ringul de dans, a devenit «netratabil». V-ati ascultat vreodata bataile inimii cu atentie? De acolo vin ritmul, muzica, dansul care inseamna bucurie, dezlantuire, pasiune, atitudine, buna dispozitie si «zbor» pe ringul de dans. E ca o autocaracterizare fara cuvinte, cind dansezi esti Tu, dezgolit de toate inhibitiile, complexele, grijile. Fara dans, viata noastra s-ar scurge fara pic de bucurie si fara a trai cu adevarat fericirea. Privind oamenii si intrebindu-i daca asculta muzica si daca danseaza, am ajuns la concluzia ca nu conteaza daca esti tinar sau batrin, copil sau adult, muzica si dansul, din cele mai vechi timpuri, exprima sentimente, vindeca si relaxeaza. Fericirea, tristetea, totul devine mai intens si se transforma in pofta de arta interioara si exterioara. Identificind ce gen ne caracterizeaza, oricare putem contribui la instalarea unei stari de bine cu ajutorul muzicii si a dansului, mai ales cind acestea sint alese dupa preferintele proprii si nu dupa «moda». Dar gata... La dans... Cum sa dansati? Asa cum simtiti si poate pe o melodie care sa va trezeasca frumoase amintiri..."


Nicoleta Lazar,

eleva Colegiul National "Unirea"


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739422 zile, 19 ore, 39 minute, 49 secunde
frumos articol! felicitari! sa fii fericita!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.