Ce frumos era la noi ... de Paste
"A venit primavara. E vremea renasterii naturii. Vreme sarbatorita si
traita cu deosebite sentimente de toti oamenii din cele mai vechi
vremuri. Aceasta pentru ca primele fire de iarba, primele frunze ale
mindrilor codri, zumzetul albinelor si floricelele proaspat inflorite, totul ce te inconjoara in sfinta natura te cheama la o viata noua binecuvintata de Cel ce a creat-o cu atita pricepere, maiestrie si
intelepciune. Cite nu sint legate de acest anotimp sfint. In primul rind stau ritualurile lui milenare, datinile si sarbatorile pe care oamenii nostri minunati si credinciosi de pe Sfintele meleaguri romanesti le pastreaza cu sfintenie si le transmit cu mare grija din generatie in generatie spre slava numelui de roman, dar mai presus spre slava lui Dumnezeu, care ne-a ocrotit cu mare dragoste in toate vremurile prin care a trecut neamul nostru. Dar toate aceste lucruri minunate de care am pomenit mai sus, nu numai ca-ti nasc in suflet noi sperante si te cheama la o noua viata, dar te fac ca sa-ti arunci ochii inimii si sufletului departe, departe prin anii care au trecut. De-or trece anii cum trecura si au trecut saizeci de ani pe care-i tin minte, peste cei pe care i-am uitat... si de as mai imbatrini pe cit am imbatrinit, Pastele tot mai mult imi va placea, fiindca-n toata a lui faptura, cum spunea Eminescu, «e un nu stiu cum si un nu stiu ce». «Stoluri, stoluri trec prin minte-mi», cum ar mai spune marele nefericit, dulci iluzii, iar amintirile de Paste tiriie incet ca greierii printre negre vechi ziduri. Ma vad copil, in clasele primare, vad pe tata si pe mama, pe bunica si pe toti fratii, robotind din zori si pina seara, scuturind toalele, varuind si grijind gospodareste, asa ca Pastele sa fie primit in casa curata si cu belsug, ca nu degeaba se spune: «Craciunul e satul si Pastele fudul». O vad pe mama pregatind frumos ouale pentru a fi incondeiate (muncite), faina, maiaua sau drojdia de bere, curata cuptorul, il lipea caci mai crapa lutul. Glasul clopotului de la biserica ce vesteste Invierea Domnului ma copleseste si acum. Nu se poate uita nici Saptamina Deniilor, cind cu luminarile aprinse ascultam rugaciunile, iar in suflet picura astfel credinta stramoseasca. La Denii nu se intirzia. Era intrecere, care ajungea primul la biserica si care primea primul lumina de la luminarea preotului sa o dea la cit mai multi, dar in special parintilor si bunicilor, care de multe ori nu aveau loc de noi, si sa pleci acasa cu luminarile aprinse.
«Hristos a Inviat!»
Parintii mergeau la cimitir, aprindeau luminari si faceau pomeni. Mai rar luau copiii in scop educativ, caci erau mai zburdalnici si doreau sa ajunga mai repede acasa. Ajuns acasa, te spalai cu apa neinceputa din ulcica de lut in care era un banut de argint si un ou rosu. Luam anafora si beam apa sfintita. Cind soseau parintii si mai erau si alte rude sau prieteni la noi, incepea ritualul de ciocnire a oualor incondeiate, spunind «Hristos a Inviat!». Mesenii confirmau vestirea prin «Adevarat a Inviat!». Masa cu bucatele sfintite era o mare fericire. Priveam cum toti aveau chipurile luminate, dominati de bucuria vietii si de evenimentul pascal. Dupa-amiaza se organiza celebrul «scrinciob» sau «datul in dulap» realizat de tineri. Miscarea scrinciobului se facea cu ajutorul fortei umane al flacailor care impingeau la oiste. El se amplasa de regula intr-un loc deschis, fie in fata crismei, fie pe o pajiste. In jurul scrinciobului se aduna tot satul. Pe de o parte se facea hora de Paste, iar pe de alta parte se organiza «datul in dulap». De regula fetele care-si aveau dragutul lor erau invitate de acesta sa se dea in leagan, iar ele, drept plata, trebuiau sa dea oua rosii, cel putin doua pentru cei care impingeau la scrinciob. Pe bancuta din leagan fata statea linga dragut, iar comunitatea vedea la cine va juca toamna la nunta. Scrinciobul era practic o modalitate de afisare publica a viitoarelor cupluri, o prefigurare a nuntilor. A doua zi de Paste, luni dimineata, flacaii se adunau la casa celui mai de frunte dintre ai lor si mergeau la biserica. Aici primeau binecuvintarea la preot si cu o naframa alba in virf de bat ca un steag al valarilor, simbol al Credintei, Pacii si puritatii, iar inaltarea steagului reprezinta vestea Invierii Domnului, plecau din casa in casa unde erau fete mari ce trebuiau scoase la hora, insotiti de muzicanti ce acompaniau veselia. Ne place Pastele in copilarie, pentru dumnezeirea lui, pentru credinta pe care o sadeste in sufletele noastre si pentru frumusetea negraita a slujbelor din biserica si pentru traditiile si obiceiurile mostenite. Sa raminem la legea noastra si la toate obiceiurile noastre stramosesti. Sa nu ne uitam la ce zic altii din UE si «Hristos a Inviat!» sa spunem cu totii, oameni buni."
Titel Toader Chirila,
Presedinte al Societatii Culturale "Vranczia", Naruja
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Martor ocular, în Vrancea, al dramei țăranului român în timpul colectivizării
De același autor
