Jurnalism cetatenesc

Info-Educaţie: Moş Crăciun îi vizitează pe copiii din şcoli şi grădiniţe

Ziarul de Vrancea
13 dec 2013 1108 vizualizări
Moş Crăciun i-a vizitat pe copiii de la Centrul Regional pentru Recuperarea Copilului cu Autism “Micul Prinţ” din Focşani.

Pentru că au fost foarte cuminţi şi anul acesta şi au făcut multe progrese, Moş Crăciun s-a grăbit să le ofere multe daruri frumoase, iar ei i-au mulţumit Moşului cu cantecele învăţate cu multă strădanie. Şi pentru că sunt mulţi oameni cu suflet mare, care apreciază munca lor imensă, copiii au mai primit daruri şi din partea unuia dintre sponsorii permanenţi ai centrului! „Mulţumim pe aceasta cale tuturor sponsorilor care ne-au fost alături şi ne-au susţinut în tot acest an. Mulţumim şi oamenilor cu suflet care au preferat să ne susţină din anonimat!”, ne-a spus Alice Pruteanu, directorul Centrului Regional pentru Recuperarea Copilului cu Autism „Micul Prinţ”. (A. I.)

Atelierul Tinerilor Voluntari, la final

30 de tineri voluntari şi profesori coordonatori, implicaţi în proiectele Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, prin protocoale de colaborare, au participat zilele trecute la un training de artă şi tradiţii organizat  la Centrul de Tineret Focşani, în cadrul proiectului “Atelierul Tinerilor Voluntari”. Proiectul are drept scop dezvoltarea personală a tinerilor voluntari, prin activităţi nonformale din domeniile artă, comunicare, dans, jurnalism, tradiţii şi formare consilieri ai tinerilor. Elevii particiopanţi sunt de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret”, Colegiul Tehnic “Ion Mincu”, Liceul de Artă, Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea”, Colegioul “Unirea”, Şcoala Postliceală Sanitară “Carol Davila”, Liceul cu Program Sportiv Sportiv, Şcoala Postliceală Sanitară “Hippocrate”. Profesoara formator Laura Dumitru a coordonat trei ateliere de creaţie, împletituri, confecţionare de jucării şi felicitări pentru copiii defavorizaţi. (M. V.)

Elevii Şcolii 3, mesagerii lui Moş Crăciun

Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Focşani s-au transformat pentru o zi în mesagerii lui Moş Crăciun şi au mers cu daruri la colegii lor de la Şcoala Dălhăuţi. Elevii focşăneni au fost îndrumaţi, în colecta pe care au realizat-o, de profesorii Mirela Chipăilă şi Florin Tudose. Colegii lor din Dălhăuţi, majoritatea provenind din familii cu posibilităţi materiale reduse, le-au mulţumit şi le-au urat “Sărbători Fericite”. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.