Virgil Petrea prezintă proiectele USR prioritare pentru educație

Una dintre dintre problemele grave ale educației din România este cea a abandonului școlar, care afectează în mod disproporționat elevii de la sate și din zonele sărace ale orașelor mici. Este o bombă socială pe termen lung, pe care politicienii o ignoră. Vrancea este un județ sărac, în care mai bine de 65% din populație trăiește în mediul rural, iar singurul oraș care depășește 20.000 de locuitori este Focșaniul. Nu e de mirare că ne aflăm, așadar, printre regiunile cu risc semnificativ de părăsire timpurie a școlii.


Guvernul Cioloș
a lansat, în cadrul Pachetului Anti-sărăcie, Programul „Școală pentru toți”, care alocă 173 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea de proiecte la nivelul școlii. Fiecare școală care participă în program poate opta pentru măsuri adecvate necesităților locale: masă caldă, hăinuțe și rechizite, „Școală după Școală”, consilierea și implicarea părinților etc. USR susține continuarea și extinderea acestui program cu fonduri naționale, astfel încât toate cele 1227 de școli identificate ca având risc major socio-educațional să beneficieze de măsurile propuse.

De asemenea, dorim extinderea programului „Profesori motivați în școli defavorizate”, lansat recent de către guvern, care stimulează cadrele didactice ce lucrează cu copii aflați în situații speciale: provin din familii care trăiesc din ajutor social, au dizabilități, sunt din comunități izolate etc. Acest program oferă burse profesorilor bine pregătiți pentru a merge în comunitățile sărace cu rată mare de abandon școlar.

Un alt proiect care s-a dovedit eficient pentru ținerea copiilor la școală este instrumentul „Școală după școală”, care deși este legiferat, a fost complet ignorat de politicienii din România și nu i s-au alocat fonduri. În comunitățile în care părinții sau diverse ONG-uri au plătit pentru „Școala după școală”, activitățile desfășurate în afara orarului obligatoriu au fost foarte bine primite. USR va milita pentru alocarea de fonduri din bugetul național pentru „Școala după școală”.

Pentru ca aceste proiecte să reușească, finanțarea învățământului trebuie să crească până la 6% din PIB, iar fondurile alocate să fie cheltuite în mod transparent și eficient. Pe 11 decembrie, un vot pentru USR va trimite în Parlament oameni onești și competenți care să se asigure de aceste lucruri!

Material comandat de USR Vrancea CUI AEP: 11160072.Executat de SC Nord Est Media SRL

Citiţi şi:

Virgil Petrea prezintă măsurile USR pentru mediul rural;

Virgil Petrea prezintă măsurile USR pentru mediul urban;

USR Vrancea îl propune la Senat pe caricaturistul Constantin Pavel;

USR Vrancea îl propune pe Virgil Petrea pentru Camera Deputaților;

Profesoara adjudeană Ellen Popovici candidează pentru USR la Senat


USR Vrancea s-a înscris în cursa electorală

Articole recente

admin Written by:

Comments are closed.