VIDEO!!!Vreau să fiu primar -Viorel Militaru: La Popeşti schimbarea este mai aproape ca oricand

Stimaţi cetăţeni ai comunei Popeşti, mă adresez din nou Dumneavoastră. după o perioadă intensă de muncă în campania electorală în vederea alegerii primarului şi a Consiliului local.
Am mers efectiv din poartă în poartă , împreună cu o parte din cosilieri, şi v-am prezentat ideile şi propunerile noastre despre cum trebuie să se schimbe atitudinea şi activitatea din primăria şi din comuna Popeşti pentru a lucra în interesul cetăţenilor.

Am reuşit să ne cunoaştem cu adevarat

M-am prezentat în faţa Dumneavoastră sincer, fără interese ascunse cu dorinţa de a munci. V-am expus şi explicat obiectivele pe care mi le-am propus spre rezolvare în cel mai scurt timp posibil împreună cu Consiliul local şi cu Dumneavoastră.

Dintre aceste obiective , vreau să reamintesc doar primele care sunt cele mai importante:

-Obţinerea de fonduri de investiţii, inclusiv de la Uniunea Europeană;
-Realizarea unui sistem integrat de apă curentă şi canalizare;
-Repararea şi modernizarea a cat mai multor drumuri din toată comuna, începand cu cele care reprezintă traseele microbuzelor ce asigură legatura cu reşedinţa de judeţ, oraşul Focşani.

Mărturisesc că am fost plăcut impresionat de căldura şi de sinceritatea cu care m-aţi primit.V-am simţit aproape şi mi-ati întărit speranţa că sunteţi alături de mine şi de echipa mea în acţiunea de a schimba în bine împreună faţa comunei Popeşti.Pentru că merităm cu toţii un alt nivel de trai mai bun, mai civilizat.în această perioadă.

Am reuşit să ne cunoaştem cu adevarat,să căpătăm încredere unii în alţii.Am reuşit să cunosc direct problemele multiple şi grele ale cetăţenilor şi ale comunei noastre, probleme care îşi aşteapta rezolvarea de 14 ani şi care sunt mult mai multe şi mai complicate decat ne-am aşteptat.Din convorbirile cu oamenii, am cules mai multe idei, care pot fi puse în practică şi care mă vor ajuta,cu siguranţă, în viitoarea mea activitate de primar.

Primarul şi viceprimarul în funcţie au tupeul nemăsurat de a candida din nou!

În tot acest timp,am constatat ca Popeştiul nu a fost condus,ci lăsat în voia sorţii.Sau mai grav a fost condus în altă direcţie decat aceea de slujire a interesului cetăţenilor, astfel încat am ajuns codaşii judeţului Vrancea în mai toate domeniile.Am constatat,de asemenea , că primarul şi viceprimarul, care sunt încă la conducerea comunei Popeşti, au tupeul nemăsurat de a candida din nou.Pentru aceleaşi funcţii în care,de cand şi-au început mandatele,şi pană-n prezent,doar şi-au bătut joc de cei care i-au votat.
fosta scoala Popesti Runcu
Acum, cand simt că le fuge pămantul de sub picioare,dintr-o dată vor să pară populari.Umblă disperaţi prin comună pentru a cere oamenilor să-i realeagă.În condiţiile în care timp de 14 ani cat au fost la carma Popeştiului n-au organizat nici măcar o adunare populară cu cei care i-au aşezat în fotoliile comode,pe care le ocupă în prezent,şi le plătesc în fiecare lună şi salariile deloc mici, prin taxele şi impozitele pe care le achită coştiincios şi cu corectitudine exemplară.
Ar fi putut în toată această perioadă să discute ,cum ar fi fost normal şi legal, despre problemele cu care se confruntă, ei oamenii, şi pentru a da seamă în faţa lor în ceea ce priveşte activitate din primărie.

Scamatorii care ne flutură minciuni ca de fiecare dată , înainte de alegeri

Ca de fiecare dată , înainte de alegeri, scot ca dintr-un joben fermecat, ca adevaraţi scamatori, şi ne flutură tot felul de proiecte inexistente.Care chipurile, ar urma să fie puse în practică imediat: ba cel cu apa curentă la Tercheşti, ba cel cu asfaltarea, ba , ce ştiu eu , ce alte minciuni!
strada Terchesti

Timp de 14 ani, unde au fost aceşti domni?!
N-au avut suficient timp să aplice tot felul de proiecte?!
Mai nou se laudă cu experienţa dobandită în conducerea destinelor comunei.
La ce v-a ajutat aşa-zisa lor experienţă, stimaţi popişteni?
Vă răspund tot eu: la absolut nimic! Oare nu au niciun pic de simţ al realităţii, niciun pic de jenă?
Nu le ajunge cat au înjosit şi jignit cetăţenii comunei Popeşti?
Despre realizările celor 14 ani ,, de domnie” , nu spun mai nimic, fiindcă nu au ce….
DSC_0874

intrare din E85 comuna
Aşa -zisele realizări sunt numai marunţişuri ridicole.Alte comune din judeţul nostru , în perioade mult mai mici de timp, prin aplicarea de proiecte serioase, credibile, de anvergură, pur şi simplu, au înflorit.Cu asemenea minciuni, au caştigat mult prea multe alegeri, iar după ce au fost realeşi, totul a fost dat uitării.

Activitate lor ca edili, s-a dovedit a fi, în realitate, doar una de rutină.Fără viziune şi,din nefericire, fără rezultate directe pentru cetăţeni.Domnii menţionaţi, actuali şefi ai primăriei Popeşti,nu sunt decat nişte amatori , care au crezut că se pot califica la locul de muncă.Nu au reuşit,însă, deoarece n-au avut nici voinţa,nici pregatirea şi nici hotararea necesare. Neavand , deci absolut nimic care să-i recomande pentru un nou mandat.

Popiştenii vor pune piciorul în prag pentru realizarea schimbarii
DSCN1899
foto 1foto 3foto 4
În sfarşit, popiştenii au înţeles să nu se mai lase minţiţi şi la alegerile din 5 iunie 2016, vor pune piciorul în prag pentru realizarea schimbarii.Schimbare care este strict necesară, este dorită de toata lumea şi este posibilă.Trebuie să punem punct şi să o luăm de la capăt.
Pentru aceasta, stimaţi cetăţeni din Popeşti,vă rog să ieşiţi cu toţii la vot să realizăm efectiv schimbarea necesară.

Votati un altfel de primar: mai pregătit, mai harnic, mai hotărat! Votaţi Viorel Militaru Primar!

Şi pentru că este 1 Iunie Ziua Internaţională a copilului vreau să urez tuturor copiilor comunei Popeşti şi ai Romaniei ,”La mulţi ani!”
Să crească sănătoşi în pace .să ajungă oameni de nădejde ai neamului romanesc.

site zdv alegeri locale

Ştirea Zilei!!!Citeşte cu mare atenţie pentru că-n mod sigur te interesează

Este activ începand de astăzi 11.05.2016 >subsite-ul ZdV alegeri locale 2016 al Ziarului de Vrancea
site-ul zdv alegeri localesite zdv  alegeri locale
Poate fi accesat la adresa alegeri.ziaruldevrancea.ro.</strong>În el veţi regăsi informaţii legate de scrutinul din 5 Iunie 2016 structurate pe: Consiliul Judeţean ,municipiile Focşani şi Adjud.oraşele Mărăşeşti,Panciu,Odobeşti precum şi pentru cele 68 de comune din Vrancea site alegeri zdv
site-ul ZdV alegeri locale 2016 a>reprezintă cu certitudine pe perioada campaniei electorale pentru alegeri locale 2016, sursa de informare cea mai promptă, echidistantă şi credibilă în mediul online din judeţ.Dar şi-foarte,foarte important!!!- cel mai eficient,accesibil şi util mijloc de promovare electorală, aliniat noilor reglementări în materie,în vigoare, pentru candidaţii reprezentanţi ai formaţiunilor politice sau independenţi ,concurenţi în competeţia electorală din Vrancea,cu verdict final în 5 Iunie 2016,ora 22,00.Obs.:Completat la cererea + dorinţa clientului nostru colaborator şi cu ediţia tipărită a Ziarului de Vrancea ,dar şi cu pagina de facebook şi canalul propriu de youtube ZdV TV.

Articole recente

admin Written by:

Comments are closed.