VIDEO!!!Primării de top din Vrancea – Comuna care a amenajat un apartament pentru medicul de familie

Din bugetul local, dispensarul de la Andreiaşu de Jos a fost reabilitat şi modernizat pentru a deveni un spaţiu modern atât pentru medic cât şi pentru pacienţi.”Un dispensar este eticheta unei comune”, spune primarul.La Andreiaşu de Jos toate drumurile sunt iluminate, iar două sirene avertizează localnicii în caz de pericol. O şcoală veche de mai bine de 300 de ani a fost modernizată cu bani de la bugetul local

În comuna Andreiaşu de Jos administraţia comunală a încercat să le creeze localnicilor condiţii decente de tratament, prin reabilitarea şi modernizarea dispensarului din localitate. “În comună au fost foarte multe probleme, dispensarul era foarte vechi, într-o stare avansată de degradare. Pentru a aduce medic în comună a trebuit să facem eforturi mari pentru a face o investiţie de modernizare şi extindere. În prezent avem un dispensar foarte frumos, cu centrală pe lemne. Am făcut toate eforturile pentru ca medicul concesionar să vină în comuna Andreiaşu, deocamdată pentru două zile pe săptămână. Sunt înscrise 600 de persoane pe lista medicului şi sperăm să mai crească, iar pe medic să îl determinăm să vină de mai multe ori pe săptămână”, ne-a declarat Ionel Budeanu, edilul comunei Andreiaşu de Jos. primar andreiasu (26)Dispensarul a fost mobilat la standarde europene. Acesta este dotat cu două săli de consultaţie, o sală de tratamente şi o farmacie complet modernizate. Tot aici a fost amenajat un mic apartament, cu bucătărie şi baie, pentru ca pe viitor medicul de familie se poată locui permanent în comună. Banii, în total 3,8 miliarde de lei, au venit din bugetul local. “Am făcut eforturi mari. Am strâns şuruburile de la alte investiţii şi am zis că un dispensar este eticheta unei comune”, ne-a spus Ionel Budeanu.dispensar andreiasu (10) farmacie andreiasu (4)Oamenii au primit foarte bine această investiţie. Mulţi dintre ei, bătrâni fiind, au nevoie să vină într-o unitate în care sunt primiţi cu drag şi în care să aibă un medic care să îi aştepte şi să îi consulte. Înainte de terminarea acestui dispensar, oamenii plecau la Mera, la Odobeşti şi la Focşani pentru consultaţii medicale.

Străzile sunt iluminate

La Andreiaşu de Jos iluminatul stradal nu mai este o problemă. “Stăm foarte bine cu iluminatul stradal, toate satele sunt iluminate. La noi, fiind satele foarte dispersate, distanţe mari între sate, am avut probleme cu întunericul. Oamenii veneau şi mereu ne spuneau că au probleme în această privinţă, că plecau din sate îndepărtate către autobuz, dimineaţă, pe întuneric. Am reuşit să aducem iluminatul public la standarde europene”, spune Ionel Budeanu, care asigură că toate străzile sunt iluminate.

Oamenii sunt avertizaţi cu sirene în caz de pericol

Printr-un proiect PHARE, primăria a fost dotată cu un buldoexcavator care se dovedeşte a fi util mai ales în situaţii de urgenţă. Şi tot pentru situaţii de urgenţă primăria a mai achiziţionat cu fonduri europene şi o sirenă şi 50 de echipamente pentru voluntari. “Am dotat primăria cu un buldoexcavator, sirenă de alarmare a populaţiei în caz de catastrofă şi echipamente pentru 50 de voluntari”, ne povesteşte primarul. O a doua sirenă a fost cumpărată din banii de la bugetul local. “Nu putem spune că ne dorim, dar totul este să poţi alarma populaţia nu numai la incendii, dar şi la alte catastrofe naturale, alunecări de teren, inundaţii. Populaţia trebuie să fie anunţată prin aceste două sirene”, spune primarul. Şi pentru că dotarea există, periodic, voluntarii învaţă şi cum să utilizeze sirenele. Trimestrial, cei 50 de voluntari care au fost dotaţi cu echipamente de pompieri, sunt instruiţi pentru a interveni prompt în cazul unor incendii şi catastrofe naturale.

Şcoala veche a fost modernizată

Şcoala din localitate a fost modernizată cu bani de la bugetul local

Şcoala din localitatea Andreiaşu de Jos a fost modernizată cu bani de la bugetul local. “Directorul şcolii a fost foarte insistent şi nu am scăpat de el până nu am făcut investiţii. Am făcut investiţii an de an astfel încât şi această şcoală să arate frumos şi copiii să vină cu drag.scoala andreiasu (8)scoala andreiasu (17) Mai avem de făcut câte ceva la ea. Nu am prins fonduri europene şi încercăm cu fondurile locale să terminăm de modernizat şi acoperişul”, ne-a spus primarul. În total, în şcola cu clasele I-VIII s-au investit circa două miliarde de lei vechi. S-a pus gresie, parchet, s-a cumpărat mobilier şi o centrală termică. În şcoala din localitate învaţă 150 de copii.


Apă din inima munţilor în gospodăriile oamenilor

Două surse de alimentare cu apă se află la Andreiaşu de Jos. Una deserveşte chiar satul Andreiaşu de Jos, iar apa vine din munte pe o conductă de aducţiune de circa 5 kilometri. De asemenea, o altă aducţiune cu apă a fost construită pentru alimentarea satului Răchitaşu, un sat destul de extins, pentru care apa vine de la deal, din izvoare de suprafaţă, pe o conductă de peste 4,5 km.apa andreiasu (24) “Toate intervenţiile pe care le facem sunt foarte grele şi ne mai dau de muncă alunecările de teren. Dar încercăm să ne descurcăm”, ne-a spus primarul Ionel Budeanu, care candidează în alegeri pentru un nou mandat. Edilul spune că, în general, cetăţenii din localitate sunt mulţumiţi de aducţiunea cu apă, mai puţin în lunile iulie şi august, cand este secetă şi ar fi necesară o presiune mai mare a apei.
DSC_0448dispensar andreiasu (5)COLAJ ANDREIASU
Andreiaşu de Jos se află în partea de vest a judeţului, în zona izvoarelor Milcovului, la confluenţa mai multor afluenţi. Comuna este formată din satele Andreiaşu de Jos, Andreiaşu de Sus, Arşiţa, Răchitaşu, Titila, Hotaru şi Fetig. Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia din Andreiaşu de Jos se ridică la circa 1.700 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră peste 2.000 de locuitori.

Primării de top din Vrancea

Stradă, şcoală, apă curentă şi canalizare, dispensar, cămin cultural, iată infrastructura minimă la care trebuie să aibă acces cetăţenii din mediul rural pentru a simţi că trăiesc într-o ţară cu adevărat europeană. Chiar dacă banii pentru investiţii sunt cel mai mare of al primarilor din judeţul nostru, există prim gospodari care au reuşit să schimbe în bine faţa localităţilor chiar şi cu mai puţin sprijin din partea statului. Şi cu ajutorul acestora, Vrancea se mişcă.

Stimaţi primari,

Aveţi ceva de spus şi mai ales de arătat comunităţii pe care o reprezentaţi? Ziarul de Vrancea vă stă la dispoziţie pentru a vă face cunoscute realizările, dacă aveţi aşa ceva. Pentru că investiţiile şi proiectele comunitare care nu sunt promovate, arătate şi mai ales explicate, nu există!
Şi mai există oare primari care să nu dea socoteală alegătorilor la final de mandat?

Articole recente

admin Written by:

Comments are closed.