Candidaţii la funcţia de primar de Focşani: cum se fac averi în mediul privat, dar şi din salariile la stat

Zece candidaţi vor să fie primar la Focşani: trei femei şi şapte bărbaţi u dacă unii dintre ei au venituri mai mult decât reduse, alţii nu au avut loc de scris de câte terenuri şi bani au încasat fie din afaceri în mediul privat, din subvenţii agricole, dar mai ales din slujbele din administraţia publică locală u paradoxul face ca unul dintre candidaţi bogătani pe banii statului să stea în continuare în locuinţă ANL, primită chiar de la Primăria Focşani

Zece doritori speră ca din 5 iunie să devină înlocuitorul lui Decebal Bacinschi în fruntea administraţiei focşănene şi să pună mâna pe cheia oraşului. Între cei zece candidaţi, trei sunt femei, una dintre ele cu o mai mare experienţă politică în comparaţie cu celelalte două. În ceea ce-i priveşte pe cei şapte candidaţi bărbaţi, unul singur poate fi considerat proaspăt intrat în politică, restul având tangenţe mai vechi cu mediul politic, fiecare la un nivel diferit de implicare, în funcţie de partidul care-I susţine. Dintre cei şapte candidaţi bărbaţi, patru au legături cu administraţia publică, fiind foşti funcţionari, viceprimar şi consilieri locali, doi activează în mediul de afaceri, exclusiv, iar unul este un obişnuit critic al vieţii administrativ-politice din Vrancea, în mediul on-line. În cele ce urmează, ZdV îi va prezenta pe candidaţii la Primăria Focşani şi averile cu care aceştia intră în cursa pentru titlul de prim-focşănean.

1. Marius Eusebiu Iorga este candidatul UNPR la Primăria Focşani, acesta fiind viceprimar în actualul mandat. Ascensiunea sa politică a fost fulminantă şi a depins, în mare măsură, de două momente: alianţa pe care fostul PDL a făcut-o în 2012 în cadrul APV, care i-a permis lui Iorga să intre pe liste, şi demisia unui fost consilier PDL din CL Focşani, Ionel Preda, care i-a lăsat loc liber lui Iorga să intre în Legislativ.candidat iorga Apoi, acesta a fost propus şi ales viceprimar, în locul lui Tudorel Trofin, când USL s-a rupt. Potrivit declaraţiei sale de avere, acesta deţine trei terenuri, un spaţiu comercial, un apartament în Focşani, o casă la Odobeşti şi un scuter. La capitolul venituri, Iorga a declarat că a încasat din salariul de viceprimar 41.200 lei, iar soţia sa, angajată la Electrica la începutul mandatului său în administraţie, a luat 24.000 lei.

2. Gabriela Berţa este candidata Partidului “Forţa Moldova”, ea intrând în politică din mediul privat, gestionând nişte localuri în Focşani. candidat gabriela bertaPrivind la declaraţia sa de avere, nu s-ar spune că a încasat cine ştie ce venituri, nu oficial cel puţin. Berţa deţine o casă şi anul trecut a avut venituri de numai 12.000 lei, din salariul de administrator.

3. Ion Ştefan este propunerea PNL pentru funcţia de primar, el fiind propulsat în politica focşăneană de fostul preşedinte al PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru. Om de afaceri, Ştefan este ginerele fostului primar al Focşaniului Neculai Lăţcan, care la rândul său va candida la o primărie în judeţ, mai exact la Milcovul. Ion Ştefan deţine, potrivit declaraţiei de avere, cinci terenuri la Milcovul, o casă în judeţul Iaşi şi una în Focşani şi conduce un autoturism Daewoo din 1995.candidat ion stefan La venituri, acesta a completat că a câştigat de la Balcanic Prod şi Balcanic Boop 25.764 lei, iar soţia sa a încasat din salarii numai 886 lei. Ştefan şi-a angajat la firmă şi unul dintre copii, pe care l-a plătit, potrivit declaraţiei de avere, cu un salariu de 869 lei. Familia sa a încasat şi 945 lei din chirii şi are dividende de aproape 500.000 lei.

4. Lucian Vulpe este candidatul ALDE la Primăria Focşani, şi este, de departe, cel mai mare proprietar de terenuri dintre candidaţi, deţinând, potrivit declaraţiei de avere 15 terenuri, un apartament, o casă, două autoturisme, BMW şi Dacia, şi un tractor.candidat lucian vulpeLa bănci are economii de 150.000 lei. La capitolul venituri, Vulpe declară că în calitate de manager zonal la Actavis a primit salarii şi bonusuri de aproape 160.000 lei. Soţia sa a încasat salarii de 8.928 lei şi o subvenţie de la APIA de 3.000 lei. Vulpe a trecut în acte şi alocaţia copilului.

5. Mirela Bâznă este alegerea PMP pentru Primăria Focşani, ea făcând parte din generaţia veche de politicieni locali, după ce a mai fost consilier local şi a mai candidat la alegeri.candidat mirela baznaBâznă deţine patru terenuri, un apartament şi o casă în Focşani, un apartament la Bucureşti, o maşină Audi şi bijuterii de aproape 10.000 euro. Familia sa deţine şi depozite în bănci de 57.000 lei şi 40.000 euro şi plasamente de 70.000 lei. Are şi datorii de 11.000 euro la o bancă.

6. Lionida Milea este candidatul PND la Primăria Focşani. Actual consilier local, el are patru terenuri, un apartament în Focşani, o casă la Soveja şi una la Mărtineşti. Are şi economii în bancă de 100.000 lei şi câteva mii de euro şi dolari.candidat milea lionida La venituri, acesta a trecut, conform declaraţiei de avere depusă la CL în 2015, un salariu de director de 4.704 lei, dobânzi încasate de 5.000 lei. Soţia sa lucrează la Distrigaz, de unde a obţinut plăţi compensatorii de 10.000 lei, adăugate salariului. Soţii Milea au luat şi pensii de 9.540 lei – el şi 4.760 lei – ea.

7. Dan Butnaru este candidatul Partidului Verde. Acesta deţine un teren la Slobozia Ciorăşti, un apartament în Focşani şi un auto Mercedes.candidat dan butnaru El a declarat venituri anuale de 250.000 lei. Butnaru a mai candidat la Focşani.

8. Camelia Hristea va candida la Primăria Focşani din partea PRM, după ce în anii trecuţi a avut alte opţiuni politice.
candidat camelia hristea
Ea are un auto Ford şi a câştigat, ca specialist în marketing, de la două societăţi, în total, 32.156 lei.

9. Lilian Ilie va fi candidat din partea PNŢCD la Focşani. El este consilier local la municipiu, intrat în Legislativ în alianţa cu PDL. candidat lilian ilieIlie are un auto Renault şi a încasat venituri ca şef depozit, potrivit declaraţiei de avere din 2015, de 16.174 lei. Din indemnizaţia de la CL a încasat 7.221 lei.

10. Cristi Valentin Misăilă este candidatul PSD la Primăria Focşani. El a lăsat Prefectura Vrancea, unde ocupa postul de subprefect, pentru a intra în competiţia electorală. Misăilă este exemplul perfect de cum poţi face avere lucrând în administraţia publică şi fiind apropiat de partidul care a ţinut frâiele judeţului de ani de zile. Declaraţia de avere a lui Misăilă este plină. El are patru terenuri la Goleşti, Panciu, Moviliţa şi Gugeşti. Candidatul PSD are un Nissan Patrol.
candidat cristi misaila A vândut un teren cu casă în judeţul Bacău pentru 5.000 euro. Misăilă declară că are datorii la bănci de 45.000 euro şi de peste 80.000 lei. La rubrica venituri, Misăilă declară că a încasat din salariul de subprefect, anul trecut, 54.816 lei, la care s-a adăugat norma de hrană de 9.528 lei şi diferenţe salariale conform unei hotărâri judecătoreşti de 9.325 lei. Soţia sa, farmacist de profesie, a încasat salarii de 11.760 lei. Familia Misăilă s-a ocupat şi de lucrări agricole, obţinând venituri din vânzare cereale şi legume în valoare de 75.322 lei. Conform unui contract FEADR încheiat cu CJFIR 2 Sud-Est, Misăilă a mai luat 119.826 lei. Cristi Misăilă a mai luat şi indemnizaţii de la ATOP, de 16.649 lei, dar şi de la Comisia de atribuire denumiri a judeţului Vrancea – 1.665 lei. Soţia sa a mai încasat subvenţii de la APIA de 3.727 lei. În declaraţia de avere sunt notate şi alocaţiile copiilor. De precizat faptul că, în ciuda faptului că întoarce banii cu lopata, candidatul PSD Cristi Misăilă stă în continuare într-o locuinţă de tip ANL la Focşani, în cartierul Sud. (Iulia CREŢU)

site zdv  alegeri locale

Ştirea Zilei!!!Citeşte cu mare atenţie pentru că-n mod sigur te interesează

Este activ începand de astăzi 11.05.2016 subsite-ul ZdV alegeri locale 2016 al Ziarului de Vrancea

Poate fi accesat la adresa alegeri.ziaruldevrancea.ro.În el veţi regăsi informaţii legate de scrutinul din 5 Iunie 2016 structurate pe: Consiliul Judeţean ,municipiile Focşani şi Adjud.oraşele Mărăşeşti,Panciu,Odobeşti precum şi pentru cele 68 de comune din Vrancea site alegeri zdvZdV alegeri locale 2016 reprezintă cu certitudine pe perioada campaniei electorale pentru alegeri locale 2016, sursa de informare cea mai promptă, echidistantă şi credibilă în mediul online din judeţ.Dar şi-foarte,foarte important!!!- cel mai eficient,accesibil şi util mijloc de promovare electorală, aliniat noilor reglementări în materie,în vigoare, pentru candidaţii reprezentanţi ai formaţiunilor politice sau independenţi ,concurenţi în competeţia electorală din Vrancea,cu verdict final în 5 Iunie 2016,ora 22,00.Obs.:Completat la cererea + dorinţa clientului nostru colaborator şi cu ediţia tipărită a Ziarului de Vrancea ,dar şi cu pagina de facebook şi canalul propriu de youtube ZdV TV.

Articole recente

admin Written by:

Comments are closed.