Ultima oră

(Update) VIDEO | Realitatea TV: Averea lui Marian Oprişan, verificată de Agenția Națională de Integritate

Ziarul de Vrancea
12 apr 2019 3215 vizualizări

 Lucia Gherarde, mama șefului PSD și al CJ Vrancea, Marian Oprișan, și-a împrumutat fiul cu 51.000 de euro, în 2018, pe lângă "cadoul" pe care spune baronul că i l-a făcut: bolidul Ford Shelby de 150.000 de euro, titrează realitatea.net

Agenția Națională de Integritate a intrat pe fir după ce Marian Oprișan a fost surprins zilele trecute la bordul unui jeep de peste 100.000 de euro, informează Realitatea TV, care citează surse. Potrivit sursei citate, ANI va verifica averea președintelui CJ Vrancea.

Președintele Consiliului Județean Vrancea și al organizației județene a PSD, Marian Oprișan, a fost surprins în weekend de un localnic din Focșani la volanul noului său autoturism Ford Shelby, ultimul model, care valorează, cu dotări minime, 118.000 de euro., precizează și site-ul stiripesurse.ro

Vizionați știrea referitoare la verificarea averii lui Marian Oprișan de către Agenția Națională de Integritate (ANI), accesând VIDEO de mai jos într minutele 2:40-3:18

Reamintim că Zilele trecute, Marian Oprișan a fost surprins de vrânceni la volanul unui bolid de lux, Ford Shelby, care costă în jur de 118.000 de euro. El a declarat ziarului nostru că mașina nu-i aparține lui, ci mamei sale, ca și celelalte limuzine la volanul cărora a fost văzut de-a lungul vremii. Într-o polemică pe rețelele de socializare, el a răspuns unui utilizator care l-a întrebat de unde a avut bani pentru achiziție, că suma provine ”dintr-un cont verificat de DNA”. Citiți întreg articolul publicat de Ziarul de Vrancea pe acest subiect accesând titlul alăturat:Cine-i proprietarul Ford-ului de 118.000 de euro? Marian Oprișan zice că bolidul îi aparține mamei sale

Știre actualizată 12.04.2019 ora 16:30:Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la informaţiile că averea sa ar fi investigată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), că aşteaptă cu mare plăcere verificări şi din partea DNA, DIICOT, Parchet şi chiar din partea FBI-ului.

Citiți știrea MEDIAFAX în întregime accesând titlul alăturat:Preşedintele CJ Vrancea, Marius Oprişan (PSD), după informaţiile privind averea sa: Aştept cu mare plăcere şi ANI, DNA, DIICOT, ANAF, Parchetul General sau chiar FBI

Într-un punct de vedere remis la solicitarea MEDIAFAX, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) precizează că nu poate furniza informaţii pe această temă.

"Instituţia nu poate furniza date şi informaţii cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenţiei, respectând astfel principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare, “legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii. Având în vedere că lucrările aflate pe rolul Agenţiei Naţionale de Integritate, în cazul în care acestea există, nu sunt informaţii publice, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, inspectorul de integritate va comunica stadiul evaluării, precum şi soluţia dispusă, în mod exclusiv, persoanei evaluate, precum şi petentului", se arată în răspunsul remis de ANI MEDIAFAX.

Citiți și:Cum a devenit mama lui Oprișan milionară: Afacerea Seven Stars


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.