Ultima oră

Recomandările făcute de polițiștii vrânceni pentru o deplasare sigură în condiții de ploaie

Ziarul de Vrancea
27 iul 2018 744 vizualizări

Având în vedere mesajul de avertizare meteorologică de cod galben (http://www.meteoromania.ro/anm2/avertizari/) referitor la instabilitate atmosferică accentuată, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, emis de Administrația Națională de Meteorologie, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, polițiștii vrânceni recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condiţiilor de drum, să mărească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, iar luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire.

Nu frânaţi brusc! Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc.

Pentru evitarea producerii unor blocaje în trafic, recomandăm şoferilor să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor şi să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier.

Păstraţi liber centrul intersecţiei şi nu blocaţi calea de rulare a mijloacelor de transport public.

Fiţi atenţi în permanenţă la poliţiştii rutieri din trafic şi urmaţi recomandările lor.

Pietonilor le recomandăm să circule numai pe trotuare, să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric, şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.