Ultima oră

Brăilean prins în flagrant furând cablu telefonic la Nănești. Bărbatul, bănuit de aceeași infracțiune în alte două sate din Vrancea

Ziarul de Vrancea
11 dec 2022 4991 vizualizări
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: bzi.ro
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: bzi.ro

Conform polițiștilor vrânceni, același bărbat este bănuit de săvârșirea aceleiași infracțiuni la începutul lunii decembrie a.c., când ar fi sustras cablu telefonic aparținând rețelei de telefonie mobilă, în apropiere de Drumul Județean 204 D, între satele Vulturu și Hângulești. Cablul tăiat, în lungime de aproximativ 440 metri, ar fi fost încărcat în autoutilitara condusă de bărbat și transportat în extravilanul localității Ianca. Ulterior, cuprul rezultat din cabluri ar fi fost vândut de acesta pentru suma de 5000 lei. În cursul zilei de vineri, 9 decembrie 2022, față de cel în cauză, magistrații au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Citiți conținutul integral al comunicatului de presă transmis redacției Ziarului de Vrancea despre acest caz de către purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

La data de 8 decembrie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 35 ani, din județul Brăila, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vulturu - Secția 6 Poliție Rurală Nănești au surprins în flagrant, în timpul nopții, un bărbat de 35 ani, în timp ce încerca să părăsească locul unde ar fi secționat și stivuit cablu telefonic aparținând unei rețele de telefonie, cu scopul de a-l sustrage.

Bărbatul a fost depistat de polițiști pe Drumul Național 23 în satul Nănești, în timp ce se deplasa către municipiul Brăila. 

Totodată, bărbatul este bănuit de același gen de faptă, săvârșită la începutul lunii decembrie a.c., când ar fi sustras cablu telefonic aparținând rețelei de telefonie mobilă, în apropiere de Drumul Județean 204 D, între satele Vulturu și Hângulești. 

Cablul tăiat, în lungime de aproximativ 440 metri ar fi fost încărcat în autoutilitara condusă de bărbat și transportat în extravilanul localității Ianca. Ulterior, cuprul rezultat din cabluri ar fi fost vândut de acesta pentru suma de 5000 lei.

Bărbatul a fost condus la sediul unității pentru continuarea cercetărilor, iar ca urmare a probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, față de cel în cauză, magistrații au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările continuă în cauză pentru documentarea activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și incendierea oricărui tp de deșeu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.