Ultima oră

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea a picat Bacalaureatul, după ce a obținut 3,60 la Limba și literatura română

Ziarul de Vrancea
1 iul 2020 3330 vizualizări

Daniel Moroșanu, prim-vicepreședintele PNL Vrancea, a picat examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2020. El a fost declarat respins, după ce a fost notat cu 3,60 la Limba şi literatura română. La Istorie, politicianul a obținut nota 7,55, iar la Geografie 8,65. Conform adevarul.ro, prim-vicepreședintele PNL Vrancea a depus deja o contestație prin care cere să i se corecteze din nou teza la Limba şi literatura română.

În vârstă de 42 de ani, el a susţinut examenul de Bacalaureat la Liceul „Simion Mehedinţi” din Vidra, acolo unde soţia sa este secretară. În urmă cu doi ani, a absolvit cursurile serale ale aceluiași liceu, după ce în adolescenţă a urmat cursurile unei şcoli profesionale de mecanici auto.

Săptămâna trecută, Daniel Moroșanu a declarat pentru Digi24 că a făcut meditații la Limba și literatura română: „M-am pregătit. M-am înscris și anul trecut, dar nu eram atât de pregătit și sigur. Am făcut meditații câteva ore, pentru recapitulare, la Română. Este bine să se predea la cursurile din timpul școlii ceea ce predau profesorii la meditații. Cred că ar trebui mai multă implicare și determinare din partea lor. Sunt foarte mulți care fac lucrul ăsta și pentru a nu mai face loc pentru meditații după ore. Dacă copii și-ar da mai mult interes în timpul orelor, cu siguranță n-ar mai avea nevoie de meditație”.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.