Ultima oră

Patru bărbați sunt suspecți în cazul uciderii din lanul de porumb de la Bizighești

Gabriel Sava
17 oct 2017 8580 vizualizări

Foto: Bărbatul a fost ucis în lanul de porumb

Suspecții au fost audiați și sunt cercetați penal pentru comiterea mai multor fapte, inclusiv pentru ucidere din culpă,conform anunțului purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. 

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, sunt suspecții în cazul partidei de vânătoare ilegală, finalizată, pe 30 septembrie 2017, cu moartea unui bărbat de 35 de ani din satul Bizighești al comunei Garoafa. ”La data de 30 septembrie 2017, s-a dispus începerea urmăriri penale in rem de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Ulterior, față de cercetările efectuate s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor în cea de ucidere din culpă și s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, uz de armă fără drept, braconaj şi transportul vânatului sau găsit împuşcat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul dobândit fără respectarea condiţiilor legale. În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale în continuare față de patru suspecți şi se fac în continuare audieri şi verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele pentru care se fac verificări”, a declarat procurorul Marineala Arginteanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. (G. SAVA)

 

Citiți și:Tragedie pe un câmp dintre Doaga și Bizighești: Un bărbat de 35 de ani a fost împușcat mortal ;

Mărturii capitale în cazul bărbatului ucis în lanul de porumb: ”Se știe cine este criminalul (...) l-a omorât ca să nu vorbească”;

Sătenii din Bizighești îngrijorați de posibila mușamalizare a cazului consăteanului lor găsit împușcat sâmbătă seara într-un lan de porumb;

Înmormântarea bărbatului împușcat sâmbătă seara la Bizighești pe câmp într-un lan de porumb

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.