Ultima oră

Jandarmii vrânceni au donat sânge lansând în spațiul public apelul: ”Doneză sânge!Salvează o viață!”

Ziarul de Vrancea
30 ian 2018 1007 vizualizări

În contextul nevoii reale de sânge pentru transfuzii din spitalele din România, pentru conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa şi beneficiile donării de sânge, precum şi pentru completarea stocului sangvin local, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea îi așteaptă pe toți cei care doresc să doneze sânge, să se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea.

Astfel, astăzi 29 ianuarie a.c, jandarmii  au dat dovadă de solidaritate faţă de semeni, conştientizând faptul că prin sângele donat pot salva viaţa mai multor persoane aflate în suferinţă,  răspunzând prezent  un număr  considerabil de cadre ale unităţii, care s-au deplasat la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, unde după efectuarea analizelor preliminare li s-a recoltat sânge.

          Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că  sângele înseamnă viaţă, şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată.

Fiind o acţiune umanitară, jandarmii vrânceni îşi doresc ca un număr cât mai mare de persoane să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om aflat în suferinţă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.