Ultima oră

(Update) În timp ce Mândrilă „trage sfori” politice să-și păstreze fotoliul, în spitalul județean Focșani se-ntâmplă tragedii înfiorătoare

Ziarul de Vrancea
11 dec 2019 9370 vizualizări

Marți,10 decembrie 2019, în ședința Consiliului Județean Vrancea a fost inclus special pe ordinea de zi un punct care să-i securizeze lui Constantin Mîndrilă postul de director general al Spitalului Județean ”Sfântul Pantelimon” din Focșani.

Deși toți susținătorii, deloc dezinteresați, ai lui Mîndrilă spun că spitalul județean sub conducerea acestuia ar fi devenit competitiv, comparabil cu cele din Uniunea Europeană, lucrurile stau în cruda și dura realitatea cu totul altfel!

Concret, chiar în aceste zile, spitalul județean ”Sfântul Pantelimon” din Focșani este în centrul unui scandal, după ce o fetiță de aproape cinci luni a murit, se pare din cauza unui diagnostic pus greșit, dar și a unui consult superficial, combinat cu un tratament prescris neprofesionist de către personalul medical al spitalului.

Amănunte despre acest caz apar într-o postare activată pe Facebook în cursul serii de marți, 10 decembrie 2019. Redăm în continuare conținutul acestei postări.  

„Mă numesc Lucian, Dați share vă rog.

Nepăsarea și așteptatul șpăgii omoară din nou. În data de 6 Decembrie 2019, o tânără mamă din satul Ciușlea, comuna Garoafa, s-a prezentat la unitatea primiri urgențe a spitalului «Sfântul Pantelimon» Focșani cu fetița ei de numai 5 luni.

După ce i s-a făcut doar un control «în gât», i s-a spus că fetița are roșu în gât și atât, eliberându-i-se doar o rețetă de Tantum Verde; când tânăra mamă a cerut să fie internată, i s-a spus că nu sunt locuri în spital și că nu e grav!

Până a doua zi de dimineață, un îngeraș de numai 5 luni și-a primit perechea de aripi, trecând la cele sfinte având PNEUMONIE. «Nici măcar un control cu stetoscopul nu i s-a făcut!» .

Nu vreți să știți cum e să îți pierzi primul copilaș, să te bucuri că ți s-a umplut casa de lumină și din neglijența sau incompetența unora să se dărâme lumea pe tine.

Oameni buni, ciușleni... acest caz nu a apărut nici la ziar nici la televiziunea locală, căci nu toți avem bani să umblăm, dar cei ce puteți dați mai departe această postare sau sunați la ziarul local sau orice canal de televiziune.

Unor asemenea «oamenii» trebuie să li se retragă licența de a mai profesa in domeniu pe viață! Numai așa vor începe doctorii să ia pacienții în serios! Că de șpăgi nu îi dezvățăm niciodată! Nici după ce li s-au triplat salariile nu își fac treaba cum trebuie! Că... deh‘ sunt de gardă, trebuie să îmi beau cafeaua! Nu am chef și de tine”

Sincere Condoleanțe tânărului cuplu și să îi ajute Dumnezeu să treacă peste această grea încercare

Cuplu în cauză: Alina Artimon și Gabi. Fetița a fost la Pediatrie transferată de la UPU”

Mesajul sfâșietor al tatălui fetiței decedate este următorul:

”Dumnezeu să te ierte iubita lu tati! Să știi că te vom iubi pentru totdeauna chiar dacă nu mai ești printre noi la doar 4 lunițe jumate! Ești un îngeraș frumos și vei rămâne în sufletele noastre!”

Am fost vineri cu ea la urgențe și mi-a zis că are început de roșu în gât. M-a trimis acasă cu ea. I-am început tratamentul vineri seara și sâmbătă la 5 dimineața a mâncat și la 6 jumătate când m-am trezit să îi dau siropul ea murise. La autopsie mi s-a spus că era răcită la plămâni și nu avea nimic la gât”, a povestit tânăra mămică a fetiței dispărute

Reprezentanții spitalului județean Focșani n-au avut până acum vreo reacție față de această nouă tragedie.

Trebuie menționat că acest caz al fetiţei de nici 5 luni care a murit cu zile, după ce medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon Focşani i-au prescris tratament pentru roşu în gât, deşi copila avea pneumonie, conform celor susţinute de părinţi, apare la puțin timp după un altul care-a produs consternare în comunitatea vrânceană.

Reamintim că în luna iulie 2019, o femeie de 36 de ani din Odobeşti a murit la Spitalul Judeţean ”Sfântul Pantelimon”Focșani, la puțin timp de la aducerea pe lume a unui bebeluş de 4,5 kilograme. Puteți citi articolul publicat latunci în Ziarul de Vrancea accesând titlul alăturat:VIDEO | O femeie de 36 de ani din Odobești a murit la scurt timp după ce a născut la Spitalul Judeţean Focșani!  

Citiți și vizionați și:VIDEO: Declarațiile tulburătoare ale părinților bebelușului mort în condiții suspecte

VIDEO:Jurnal de Vrancea

După apariția în presă a cazului miercuri, 11 decembrie 2019, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon, din Focşani au comunicat public că au declanşat o anchetă internă în cazul morţii fetiţei de cinci luni, consultată de medicul Mihaela Mihalache. Diagnosticul privind cauza decesului, stabilit la Serviciul de Medicină Legală din Vrancea, va fi analizat şi la Iaşi.

Tot miercuri, 11 decembrie 2019, într-o declarație susținută în fața presei, medicul care a consultat-o pe fetiţa de 5 luni din Ciuşlea (decedată în urma unei penumonii, conform mențiunilor medicilor legişti), s-a disculpat.

Concret, medicul Mihaela Mihalache a povestit că a investigat copilul ca la carte și căm din constatările ei, bebeluşul avea o stare totuşi bună şi că nu îşi explică ce s-a întâmplat mai departe acasă, în familie, după ce a prescris tratamentul.

“La examenul clinic nu am depistat simptomatologie respiratorie, semne de insuficienţă respiratorie, copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun. Copilul a fost consultat pe îndelete, dezbrăcat la pampers pentru că aşa consult toţi copiii sugari. Copilul a primit o reţetă acasă, cu antitermice şi simptomatice. Dacă era caz de internare îl trimiteam. Orice copil febril sub vârsta de şase luni, fără alte semne de boală, poate fi tratat acasă. Un copil care are insuficienţă respiratorie nu poate să sugă, să se alimenteze cum trebuie, este agitat. Dacă nu am depistat aceste semne, înseamnă că nu a fost”, spune medicului Mihaela Mihalache citată de adevarul.ro

În ieșirea în fața presei de miercuri, 11 decembrie 2019, reprezentanţii Spitalului Judeţean Focşani au ținuit să precizeze referitor la cazul în discuție că fetița din Ciușlea a fost consultată în Cabinetul de Pediatrie din Policlinică şi că s-a constituit o comisie pentru a se vedea dacă din punct de vedere administrativ au fost respectate toate protocoalele.

“Pneumonia este un diagnostic prezumtiv, care se pune în primă fază. S-au luat probe şi s-au trimis la Iaşi, pentru a vedea exact cauza decesului”, spune Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Focșani citată de adevarul.ro.

De asemenea poliţiştii au fost sesizaţi despre moartea copilei în dimineaţa zilei de 7 decembrie şi au deschis un dosar penal.

“S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost trasportat la SML iar în funcţie de rezultatul raportului de expertiză se vor continua cercetările”, spune insp. pr. Cătălina Murariu, purtător de cuvânt IPJ Vrancea, citată de adevarul.ro


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.