Ultima oră

Deces cu multe necunoscute al unui beneficiar de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Odobești

Ziarul de Vrancea
8 oct 2018 2004 vizualizări

Un rezident al unui centru pentru persoane cu dizabilităţi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea, bărbat în vârstă de 50 de ani, a decedat în cursul zilei de luni, 08.10.2018, după ce a fost plecat din centru pentru circa trei ore, potrivit instituţiei. 

În legătură cu această tragică întâmplare redăm în continuare precizările Adinei Lăscan, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, structură din care face parte Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională (CIOTO) Odobești.

Astăzi, 08.10.2018, unul din beneficiarii de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești a părăsit incinta unității fără bilet de voie. Din relatările celorlalți beneficiari, bărbatul s-ar fi urcat într-o mașină neagră, cu care a plecat din fața centrului și care ulterior l-ar fi adus înapoi în jurul orelor 11, însă acesta prezenta o stare generală proastă.

Personalul din cadrul centrului i-a acordat imediat primul ajutor, fiind apelat și serviciul unic de Urgență 112. La momentul sosirii echipajului, acesta prezenta semne vitale, însă ulterior a fost declarat decesul. Bărbatul era în evidențe cu boli cronice și se afla sub tratament medicamentos, prescris de medicul specialist.

 În intervalul celor 3 ore a fost consemnată fuga sa din centru, urmând ca managerul de caz să notifice și poliția, în cazul în care acesta nu s-ar fi întors în termenul procedural de 24 de ore. În legătură cu această situație a fost informată atât Poliția Orașului Obobești cât și Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Date despre această siuație au fost furnizate și catre Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției privind  Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Cazul se află în acest moment în atenția organelor de anchetă și se fac cercertări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și a cauzelor decesului.

Despre Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești trebuie menționat că acesta este un centru pentru persoane cu dizabilităţi, cu regim deschis, în care beneficiarii sunt încurajaţi să iasă pentru a socializa şi primesc des bilete de voie, cu unele excepţii. Situația prezentată este valabilă şi în cazul bărbatului decedat, care era în evidenţă cu boli cronice şi sub tratament medicamentos prescris de medicul specialist, motiv pentru care nu i se permitea să se îndepărteze foarte des de centru.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.