Ultima oră

Mini Ştiri: Bărbat mort la spital

Ziarul de Vrancea
12 aug 2013 1070 vizualizări
Un bărbat din comuna Milcovul a murit duminică seara.

După o zi călduroasă, inima omului a încetat să mai bată la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi că lui Marcel Blendea, 55 ani, din comuna Milcovul, i s-a făcut rău la domiciliu şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă “Sfantul Pantelimon” Focşani. Acolo, bărbatul a decedat după jumătate de oră, suferind un stop cardio-respirator iresuscitabil. (D. C.)

Autoutilitară cu mobilă în flăcări

O autoutilitară ce transporta mobilă a luat foc duminică pe DN2 – E85 în zona Peco Umbrărescu de la Adjud. La faţa locului s-au deplasat pompierii din Adjud iar în urma incendiului a ars mobila transportată, 10 şifoniere, şi s-a deteriorat platforma autoutilitarei construită din scândură şi prelată, în proporţie de 15%. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric. De asemenea, pompierii au mai acţionat şi în cartierul Şişcani din municipiul Adjud. Au ars o anexă pe o suprafaţă de 20 mp şi 1 mc lemne de foc. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza folosirii focului deschis în spaţii deschise. (R.M.)

Proiectile în Putna şi Slimnic

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitată duminică pentru efectuarea a două misiuni de asanare a muniţiilor neexplodate. Prima intervenţie a avut loc în comuna Obrejiţa, unde un cetăţean a descoperit în albia pârâului Slimnic două proiectile explozive de calibru 152 mm. Cea de-a doua misiune s-a desfăşurat în localitatea Garoafa, unde o persoană a găsit în albia râului Putna un proiectil exploziv de calibru 122 mm. În ambele cazuri, pirotehniştii au cercetat zona în vederea identificării altor elemente similare, iar apoi au ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă muniţia neexplodată la depozitul special amenajat în vederea distrugerii ulterioare. (R. M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.