Ultima oră

Victor Ciutacu pleacă din Intact la România TV

Ziarul de Vrancea
25 mar 2013 1555 vizualizări
Jurnalistul Victor Ciutacu a anunţat, luni, pe blogul său, că a decis să părăsească trustul Intact, la care a lucrat din anul 2004, şi că a ales să îşi continue cariera în televiziune, la România TV

 

     

 

"Se termină un ciclu profesional şi de viaţă. După aproape nouă ani (dintre care peste şase şi la TV), părăsesc trustul Intact. A fost cel mai lung (şi cel mai plăcut) loc de muncă pe care l-am avut. Şi, în 20 de ani, am trecut prin câteva…Sigur, cea mai la îndemână e teoria conspiraţiei. O să vă dezamăgesc. Nu e nici un scandal. Şi, din punctul meu de vedere, nici n-are de ce să fie. Nu m-am certat cu nimeni, nu mustesc frustrările-n mine. N-aş avea nici un motiv serios să mă plâng şi chiar nu-s genul care să-şi caute motivaţie pentru autovictimizare. E o oportunitate de carieră şi atât. Căreia, după ani de refuzuri fără să mă bat cu pumnu-n piept, am decis să-i dau curs. E decizia mea, e viaţa mea, e responsabilitatea mea", a spus Victor Ciutacu, într-o postare pe blogul personal.

El spune, totodată, că a decis să rămână în presă şi a ales România TV.

"Puteam pleca-n politică, pe un loc călduţ. Aveam şi o scuză la îndemână. N-am făcut-o, deşi am avut oportunităţi. Pentru că nu-i lumea mea. Mă pricep la presă. Asta vreau să fac în continuare. Din păcate, presa scrisă e un capitol, aproape sigur, închis pentru mine. Am ales România TV, care - o, da! - m-a şi înjurat", spune Victor Ciutacu.

El precizează că a început să colaboreze cu trustul Intact în anul 2004, când s-a angajat la Jurnalul Naţional, după ce a lucrat într-o structură guvernamentală, şi a parcurs, pe rând, toate treptele, de la senior editor la redactor-şef.

El mai precizează că relaţia sa cu patronatul trustului Intact "a fost aceea de distanţă politicoasă". "Motiv pentru care chiar vreau să-i mulţumesc public. Nu m-a încurcat, sper că nici eu nu i-am pricinuit daune majore. Nu am vorbit când am venit în trust, nu cred că avem de ce-o face la plecare", mai spune Ciutacu.


www.rtv.net

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
relu, acum 4058 zile, 20 ore, 46 secunde
La Intact s-a "specializat" in latraturi turbate alaturi de intreaga haita.A ros osul macelariei infecte si acum se muta la alta unde o sa se gudure pe langa ******** ******** Dragotescu.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.