Ultima oră

VIDEO!!! Şanţul de canalizare al CUP, mormant pentru un muncitor din Olt

Ziarul de Vrancea
24 iul 2012 3284 vizualizări
Bărbatul era angajat al societăţii Hidroconstrucţia SA din Slatina şi lucra în şanţul pentru montarea canalizării u nu se ştie cauza din care malul a cedat şi l-a prins pe muncitor, în condiţiile în care locul de muncă trebuia asigurat u după două ore de săpat, echipajele de la ISU au scos la suprafaţă trupul neînsufleţit al bărbatului

 Un angajat al Hidroconstrucţia SA, sucursala Olt Inferior Slatina, a decedat ieri, după ce un mal de pămant s-a surpat şi l-a prins în interior. Mihai Sîrbu, de 52 de ani, din comuna Cezieni, judeţul Olt, făcea parte din echipa care lucra pe centura municipiului Focşani, la sistemul de canalizare şi alimentare cu apă, în cadrul proiectului Vranceaqua. Acesta a coborat în şanţul proaspăt excavat şi, la scurt timp, malul a cedat, acoperindu-l în întregime.”Toţi oamenii au încercat să intervină cu tot ce puteau ei, dar lucrurile nu stau bine deloc”, a explicat Gigi Rigman, şeful de şantier. Surparea malului s-a produs în jurul orelor 11.20, cand, probabil şi din cauza trepidaţiilor de la traficul de pe DN 2 E 85, dar şi a compoziţiei solului, pămantul s-a prăbuşit peste muncitor. Acesta se afla singur la mai bine de patru metri şi nu a avut, din cate se pare, nicio şansă în faţa valului de pămant care l-a acoperit. Nu este însă clar de ce angajatul a coborat în afara pereţilor metalici care, la momentul intervenţiei echipelor de salvare, erau montaţi la o înălţime de circa trei metri.

Îngropat de viu

Inspectorii de la ITM urmează să stabilească dacă şanţul era asigurat corespunzător în momentul în care angajatul a coborat şi dacă acesta avea echipamentul corespunzător, deşi este greu de crezut că acesta i-ar fi putut salva viaţa. Mai bine de doi metri au săpat echipele de intervenţie pană să ajungă la trupul neînsufleţit al victimei, intervenţia durand în jur de două ore. ”A fost găsit la 2 metri sub pămant, din păcate decedat. S-au facut eforturi cu buldoexcavatorul şi lopata pentru a scoate trupul bărbatului din pămant”, a spus Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea. Lucrătorii de la ISU au încercat din răsputeri să ajungă cat mai repede la victimă, în speranţa că o mai pot salva.

Bărbatul a decedat aproape instantaneu

Cand a fost găsit, muncitorul era cu faţa în jos şi, din concluziile preliminare ale medicilor, moartea a fost rapidă, cauzată de un stop cardio-respirator ca urmare a traumatismului suferit. “Este vorba de un pacient găsit din păcate în stop cardio-respirator în urma unui politraumatism prin strivire. Persoana a stat sub pămant o oră, şansele de resuscitare sunt zero. Din păcate, singurul lucru pe care l-am putut face a fost să constatăm decesul”, a spus medicul Laurenţiu Albiş, de la Ambulanţă. Trupul nefericitului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. De cele întamplate se vor ocupa şi inspectorii de muncă care urmează să stabilească în ce măsură s-a respectat legislaţia specifică muncii în astfel de condiţii. “Lucrarea se opreşte pană vor aduce toate echipamentele pentru asigurarea securităţii lucrătorilor. Pană se vor ridica sprijinirile de mal la nivelul solului, nu se mai lucrează nimic”, a precizat inspectorul de muncă, Sebastian Ciocan, cel care a analizat ieri situaţia la faţa locului. Despre bărbatul care a murit strivit de malul de pămant se ştie că era căsătorit şi avea doi copii, acceptand să muncească departe de casă în lipsa unei alternative. La faţa locului a ajuns, pentru scurt timp, şi Octavian Vieru, prefectul judeţului Vrancea. După producerea accidentului, traficul pe şoseaua de centură a fost oprit pană la finalul intervenţiei. Cozile formate au depăşit, pe ambele sensuri, circa doi kilometri. În jurul orelor 13.30, circulaţia s-a reluat pe un singur sens, iar după circa alte 40 de minute, traficul începuse să se deruleze normal. (Gabriel SAVA, Aurelian IVAN)

 Echipajele de la ISU au lucrat mai bine de două ore în speranţa că vor mai putea salva victima


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.