Ultima oră

Info-electoral:Păuneşti: Primarul Petrilă e cu PSD

Ziarul de Vrancea
13 mai 2012 2133 vizualizări
Taberele politice din comună s-au lămurit după depunerea candidaturilor. Primarul Aurel Petrilă a trecut la PSD, după ce mai mult timp s-a încercat acreditarea ideii că este la PNL

Strategia a fost gandită, probabil, pentru că PSD nu a caştigat niciodată alegerile la Păuneşti, deşi a avut doi primari racolaţi după caştigarea alegerilor. Viceprimarul Gheorghe Popa, cel care a făcut echipă cu primarul în 2008, va candida acum împotriva acestuia. Sondajele realizate în comună lasă deschisă orice posibilitate pentru scrutinul din 10 iunie, la care cei doi sunt favoriţi. Alegerile vor arăta dacă păuneştenii îşi vor menţine opţiunea de a vota constant împotriva PSD. Cert este că Aurel Petrilă nu şi-a gandit bine trecerea la PSD. Dacă în alte comune, primarii au plecat cu tot cu banii luaţi de la PDL, 4,5 miliarde de lei de localitate, proaspătul social – democrat nu a mai primit nici un leu. Neoficial, Petrilă este ca şi trecut la PSD din toamna lui 2008, însă a oscilat pînă acum între cele două tabere. (M. B.)

Campineanca: Dat afară de la ARR, vrea la primărie

Candidatul USL este liberalul Florin Nedelcu, fost şef şi angajat al Autorităţii Rutiere Romane Vrancea. Acesta a fost dat afară de la ARR şi a acuzat faptul că a rămas fără loc de muncă pentru că i-a deranjat pe cei de la PDL printr-un control efectuat în trafic la un transport de lemn. Nedelcu are patru contracandidaţi: primarul PDL Ştefan Paraschiv, Maricel Voicu, de la PRM, Ştefan Silviu, de la Alianţa Socialistă şi Dumitru Iancu de la PP – DD. Şi la alegerile din 2008 a fost înghesuială la funcţia de primar, agitaţie din care a caştigat independentul pe atunci Ştefan Paraschiv. Ulterior edilul a trecut la PDL, de partea guvernării. (M. B.)

Dumbrăveni: Cinci pentru funcţia de primar

Nu mai puţin de cinci candidaţi s-au înscris în cursa electorală din 10 iunie, la fel ca la Campineanca. Primarul democrat-liberal Ionel Strambei este cotat cu cele mai multe şanse, dar pot avea loc şi surprize. USL este reprezentat de viceprimarul Valentin Talvăr, la fel ca şi la alegerile trecute. PNG merge pe mana lui Aurel – Costel Spanu. Dănuţ Chiriţă este candidatul PRM, iar cel al PP-DD Crenguţa Şerbănoiu. (M. B.)

Jitia: Veteranul primarilor se retrage

Alegerile locale pot aduce surprize la Jitia, acolo unde primarul liberal Neculai Noapteş, veteranul edililor din judeţ, a decis să nu mai candideze şi să-l susţină pe viceprimarul PSD. De profesie mecanic, Ion Gheorghiţă a devenit candidatul USL, în vreme ce PDL merge pe mîna unui pădurar. Ion Păun, care a mai fost consilier local, este candidatul “Alianţei pentru Vrancea”. Partidul Poporului  - Dan Diaconescu merge pe mîna Mioarei Ispas, de profesie laborant, care deţine un magazin în centrul comunei. Rivalitatea dintre candidaţi este mare, aşa încît cei de la PDL şi PP-DD speră ca localnicii să voteze împotriva actualei administraţii a comunei, care le-ar fi adus multe dezamăgiri. Prezente încă în memoria oamenilor sunt gestionarea ineficientă a crizei zăpezilor din luna februarie şi împărţirea clientelară a ajutoarelor care au urmat calamităţii. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Velvet, acum 4360 zile, 20 ore, 49 minute, 51 secunde
Nu conteaza ce profesie, meserie, calificare ai...conteaza sa ai caracter, demnitate si onoare! Actualul candidat USL stiu ca inaintea celor doua mandate de viceprimar a lucrat tot in administratia citeste integral
alegatorul, acum 4361 zile, 19 ore, 7 minute, 37 secunde
Buna ziua! Un mic comentariu pentru articolul despre candidatii din Jitia: - viceprimarul actual nu este de meserie mecanic si nu este membru PSD, este membru PNL..... din cunostintele mele; - nu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.