Ultima oră

Afacerile cu zăpadă ale “regilor asfaltului”

Ziarul de Vrancea
1 feb 2012 2868 vizualizări
Pe fondul numeroaselor blocaje din trafic, prefectul Hornea a acuzat de mai multe ori în ultima săptămînă firma UMB Spedition că nu şi-a făcut treaba, nu a avut suficiente utilaje, nu a răspuns solicitărilor şi, din cîte se pare, nu are nici maşini care să împrăştie material antiderapant u prefectul spune că a găsit muncitori de la firma lui Dorinel Umbrărescu dormind în front, în vreme ce visculul era în toi u pentru deszăpezirea din Vrancea, firma lui Umbrărescu şi-a îngroşat serios conturile, contractul fiind de peste 60 de milioane de euro u oficialii firmei spun că şi-au făcut treaba şi că maşinile s-au rupt pe drumurile proaste din Vrancea u zilele acestea se anunţă din nou ninsori, aşa că nu plecaţi la drum

Firma de deszăpezire care a acţionat pe drumurile naţionale, UMB Spedition, aparţinînd omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, nu şi-a respectat contractul pentru curăţarea şoselelor de zăpadă, este concluzia prefectului Sorin Hornea după o săptămînă de iarnă grea, în care mai multe drumuri naţionale au fost blocate. Acesta a declarat ieri, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, că a apelat la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, care a sprijinit Vrancea cu şapte autofreze de la secţiile Bacău, Vaslui, Bîrlad, Piatra Neamţ şi Iaşi, pentru a se putea  face faţă situaţiei critice din judeţ. Aceasta în condiţiile în care firma de deszăpezire are în teren, în tot judeţul, doar 11 utilaje (RSP-uri şi o wollă), iar 7 utilaje sînt defecte, la reparat. “Acestea sînt singurele utilaje puse la dispoziţie de firma de deszăpezire. Nu sînt nici pe departe utilajele care erau angajate în contractul de deszăpezire. Prin contract UMB trebuia să aibă trei autofreze, nu a avut niciuna. Nu au cu ce să împrăştie antiderapant”, a declarat Hornea. Nici muncitorii de la UMB nu au fost mai lăudaţi. “Pe unii i-am găsit dormind în maşini, pe marginea drumului. Am avut sesizări din partea cetăţenilor că stau degeaba sau că vînd motorina din utilaje. În prima zi, la Dumitreşti, dacă ar fi fost utilaje oamenii nu ar fi avut de suferit. Muncitorul de pe lamă dormea”, a dezvăluit prefectul. Acesta a spus că va întocmi un raport pe care îl va trimite la Ministerul Transporturilor. “Sperăm ca în contractul viitor să fie prevăzute toate aceste lucruri. Măcar să învăţăm din ce am păţit anul acesta”, a specificat reprezentantul Guvernului. Contractul pentru deszăpezire a fost încheiat în 2008, cînd ministerul era condus de Ludovic Orban, spune Hornea. Contractul multianual, încheiat pentru toată regiunea Moldovei, se încheie în acest an.


UMB: “Maşinile s-au defectat, au şi ele probleme, e normal”


Viorel Armencea, reprezentantul firmei UMB Spedition responsabil de operaţiunea de deszăpezire a drumurilor naţionale din judeţul Vrancea, spune că societatea şi-a făcut datoria, chiar dacă şoferii şi-au “rupt” maşinile pe drumurile “provinciei europene”, iar foarte multe dintre utilaje s-au defectat. “Maşinile au intrat pe teren şi s-au defectat, pentru că au şi ele probleme, este normal. În clipa în care viscolea noi trebuia să oprim deszăpezirea, dar noi am lucrat încontinuu. Am avut şi patru utilaje aduse din alte judeţe”, spune Viorel Armencea, care este şi fratele primarului Constantin Armencea de la Adjud . Reprezentantul UMB dă ca exemplu faptul că pe parcursul nopţii de ieri a intervenit pe drumul naţional 23 B pentru a scoate maşinile oamenilor care s-au aventurat pe acest drum, deşi era închis. Reprezentanţii Prefecturii au acuzat de mai multe ori în ultima săptămînă firma UMB că nu şi-a făcut treaba, nu a avut suficiente utilaje, nu a răspuns solicitărilor şi, din cîte se pare, nu are nici utilaje care să împrăştie măcar material antiderapant. Cei mai nemulţumiţi au fost însă şoferii, care au reclamat faptul că abia pot circula pe drumurile naţionale. De exemplu, pe DN 2D a început să se circule mai bine abia după ce au fost aduse şi maşini de la secţiile Drumurilor Naţionale din alte judeţe. “Cîte utilaje s-au cerut, atîtea am avut. A existat un contract, iar numărul de utilaje a fost stabilit de ambele părţi”, a susţinut pe de altă parte Viorel Armencea. Acesta a refuzat apoi să clarifice problemele care au apărut pe drumurile naţionale, dacă era normal să se întîmple acest lucru, dar şi cîte utilaje trebuia să aibă societatea în judeţ. Motivînd că este sunat din cinci în cinci minute şi este ocupat cu deszăpezirea , reprezentantul firmei UMB şi-a închis telefonul. 


Peste 10 milioane de euro în 4 ani pentru deszăpezirea din Vrancea


În urmă cu patru ani “regii asfaltului” din Romania şi-au adjudecat contractele de întreţinere multianuală vară - iarnă pentru drumurile naţionale scoase la licitaţie de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţională (CNADN) pentru perioada 2008 - 2012. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, avînd în vedere sumele foarte mari vehiculate, anunţul de licitaţie a fost publicat şi în Jurnalul UE, numai că, aşa cum se întîmplă la noi, doar firmele autohtone au fost cele mai bune la împărţitul banilor pentru deszăpezire şi alte lucrări. De la împărţirea acestui contract generos nu putea să lipsească Dorinel Umbrărescu, devenit milionar în urma afacerilor făcute cu statul. Spedition UMB a obţinut doar pentru şoselele din subordinea Direcţiei Regionale Iaşi un contract de 765,1 milioane lei, adică aproape 200 de milioane de euro. Pe 27 februarie 2009, firmei omului de afaceri băcăuan i-a fost atribuit un contract privind drumurile din Vrancea, aflate în administrarea Secţiei Drumuri Naţionale, în valoare de 255,8 milioane lei, adică peste 60 de milioane de euro. “Regii asfaltului” s-au plîns în presa centrală că nu au luat întreaga sumă pentru care s-au încheiat contractele, ci pentru cît efectiv au lucrat. Pe site-ul www.e-licitaţie.ro au fost făcute publice cîteva contracte subsecvente, care nu lămuresc însă cît a încasat Spedition UMB în judeţul nostru. Ultimul contract este din 10 octombrie 2011, în care firma a primit pentru Vrancea, Iaşi şi Bacău 22,2 milioane lei, adică peste 5 milioane euro. Pe aceeaşi dată a fost încheiat un alt contract, dar pentru anul 2009, în care doar pentru drumurile din judeţ UMB a primit 13,7 milioane lei, aproximativ 3 milioane de euro. Tot pentru acelaşi an există un alt contract, încheiat pe 27 februarie 2009, prin care firma lui Dorinel Umbrărescu primea suma de 24,4 milioane de euro, aproape 6 milioane de euro. În mod curios, toate aceste contracte care au urmat acordului cadru încheiate între CNADN şi Spedition UMB au fost publicate abia pe 22 decembrie 2011. Chiar dacă nu a încasat toţi banii potrivit contractului iniţial, din datele făcute publice reiese clar că Umbrărescu a cîştigat doar din Vrancea cel puţin peste 10 milioane de euro în ultimii patru ani de … deszăpezire. Din problemele care au apărut iarna a reieşit că firmele nu au investit în utilaje cît de cît performante care să acţioneze eficient pe şosele. Zăpada a fost înlăturată în mare parte cu camioane dotate cu lame, iar frezele care au acţionat în ultimele zile au fost învechite şi s-au stricat. Comisarul şef Ionel Popescu, şeful Poliţei judeţene, a menţionat că eventualele sancţiuni pentru problemele legate de blocaje se aplică administratorului drumului, în speţă Secţia de Drumuri Naţionale Vrancea, care se poate îndrepta împotriva firmei de deszăpezire. (Mihaela BEŞLEAGĂ, Mihai BOICU)

“Coşmarul alb” continuă


Conform meteorologilor, un nou val de zapadă intră în această noapte prin Banat şi Oltenia şi va acoperi rapid întreaga ţară. Va ninge abundent tot week-end-ul. În aceste condiţii vîntul puternic va troieni din nou şoselele. Se aşteaptă acum ca meteorologii să emită astăzi o avertizare de cod galben pentru zona de sud şi sud-est, s-ar putea transforma vineri în cod portocaliu. Pentru a nu se înregistra din nou victime şi maşini înzăpezite trebuie amînată orice deplasare dacă nu este urgentă. Pînă vineri se menţine avertizarea de cod portocaliu de ger, aşteptîndu-se temperaturi extrem de coborîte, pînă la minus 27 de grade Celsius. (A. I.)

Două drumuri naţionale şi patru judeţene, închise


Potrivit Prefecturii, circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers pe DN 23A Focşani-Gologanu-Ciorăşti, rămînînd închise sectoarele de drumuri naţionale: DN 23B Măicăneşti-Ciorăşti şi DN 2N Bogza-Dumbrăveni. De asemenea, ieri au fost deblocate şi sectoarele de drumuri DJ 204E Mirceşti-Răduleşti şi DJ 205H Domneşti-Păuneşti şi rămîn în continuare închise: DJ 204E DN2-Ciuşlea, DJ 202E sector Sihlea-Voetin, DJ 202F Băleşti-Mihălceni şi DJ 204E Haret-Panciu. Pe aceste drumuri vîntul puternic spulberă zăpada pe şosea şi îngreunează intervenţia deszăpezirii. Situaţia nu va fi mai bună nici în acest sfîrşit de săptămînă, cînd se anunţă din nou ninsori.
Pentru a afla care este starea drumurilor, sunaţi înainte de a pleca pe traseu la Dispeceratul central al Drumurilor Naţionale – 0237/216.059 şi la Dispeceratul Consiliului Judeţean - 0372/372.452.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
constat si eu asa...., acum 4476 zile, 16 ore, 21 minute, 34 secunde
Constat ca foarte multi sunt nemultumiti de faptul ca drumurile sunt foarte proaste , ca deszapezirile nu sunt efectuate , dar platite cu sume jignitor de mari si tot asa , in acest registru pot citeste integral
anonim, acum 4476 zile, 16 ore, 54 minute, 8 secunde
Isi iau banii pe deszapezire si prefera sa inchida drumurile in loc sa le deszapezeasca.E vina noastra ca ne aventuram si vrem sa ajungem la locurile de munca sau acasa, nu e vina lor ca nu citeste integral
no comment, acum 4476 zile, 21 ore, 44 minute, 17 secunde
Pe langa acest domn Umbraraescu, mai trebuia abordat si domnul Victor Roman care prin una din firme, respectiv Sotirex SRL a incasat zeci de miliadre din contracte pentru dezepezirea drumurilor citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.