Ultima oră

10 de ani de închisoare pentru cei care au dat “tunul” de 30 de miliarde

Eduard Popescu
30 dec 2011 6079 vizualizări
Tribunalul Vrancea a dat sentinţa în cazul vrîncenilor din grupul Ţimbău care au dat “ţepe” de 30 miliarde de lei vechi u decizia instanţei vrîncene nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel

Tribunalul Vrancea a decis în cazul vrîncenilor care au înşelat mai multe societăţi comerciale, creînd un prejudiciu estimat la 30 de miliarde de lei vechi. Instanţa a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpaţii Valerică Ţimbău, Cornel Constantin Ghemuleţ şi Al Joulani Yousef Sobhi din două infracţiuni într-una singură. Judecătorii i-au condamnat pe cei trei  la o pedeapsă de 10 ani de închisoare fiecare pentru infracţiunea de înşelăciune. Instanţa mai constată că inculpatului Al Joulani Yousef Sobhi i s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată şi anulează suspendarea condiţionată. În acelaşi timp, condamnă pe inculpata Lucica Păun la 3 luni închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de favorizare a infractorului şi o achită pe aceasta pentru săvîrşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tribunalul Vrancea scade din pedepsele de executat pentru fiecare dintre inculpaţi perioadele de reţinere şi arest preventiv, după cum urmează: Valerică Ţimbău perioada cuprinsă între 03.07.2008 - 22.12.2008, Cornel Constantin Ghemuleţ 03.07.2008 – 20.04.2011, iar Joulani Yousef 15.07.2008 – 19.08.2010, respectiv perioada executată începînd cu 12.08.2011, la zi.


Inculpaţii, buni de plată


Instanţa vrînceană admite acţiunile civile intentate de persoanele vătămate prin constituirea ca părţi civile în procesul penal şi obligă pe inculpaţii Valerică Ţimbău, Cornel Constantin Ghemuleţ şi Al Joulani Yousef Sobhi , în solidar, la plata de despăgubiri civile. Respinge însă acţiunile civile intentate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice –ANAF, SC Policolor SA, SC Titan Electronic SRL, SC Modern CM Transport SRL, ca nefondate. Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat . Decizia instanţei vrîncene nu este definitivă, ea putînd fi atacată cu apel. Vă reamintim că vrîncenii Valerică Ţimbău şi Cornel Ghemuleţ, alături de cetăţeanul arab Iousef Joulani, au fost reţinuţi la începutul lunii iulie în urma unei descinderi de amploare a Poliţiei, fiind suspectaţi că au înşelat mai multe firme din toată ţara. Cei trei sînt acuzaţi că, în perioada august 2007 – iulie 2008 au indus în eroare reprezentanţii mai multor părţi vătămate cu prilejul încheierii şi executării unor contracte, prin „diverse mijloace frauduloase şi prin emiterea unor file CEC fără a avea acoperire necesară, pricinuind acestor părţi o pagubă de1.648.941,27 lei”, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor. Aceştia spun că au fost prejudiciate 41 de societăţi comerciale, iar bugetul consolidat al statului a suferit o pagubă de 369.896,80 lei. Cei trei sînt deja judecaţi într-un dosar reînregistrat anul acesta, pe 15 octombrie, pentru constituire a unui grup infracţional şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Cu excepţia lui Ghemuleţ, deja condamnat într-un alt dosar de înşelăciune, ceilalţi doi sînt liberi, după ce au executat mai multe luni de arest preventiv. În acest ultim dosar, toţi inculpaţii au uzat de dreptul de a nu mai da nici un fel de declaraţii. (Eduard POPESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.