Ultima oră

Mini Ştiri: Focşani: Pastile pentru moarte

Ziarul de Vrancea
6 sep 2011 1170 vizualizări
O femeie de 41 ani din Focşani a fost adusă la Spital după ce a vrut să se sinucidă. Ea a luat 16 tablete dintr-un medicament cu indicaţii în majoritatea formelor clinice de epilepsie ale sugarilor şi copiilor.

Femeia se află sub supraveghere medicală în secţia de interne. (R. M.)

Cîrligele: Oaie cu dosar penal pentru minciuni electorale

Dănuţ Oaie, 44 ani, din Cîrligele, a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă. El a fost audiat atît de procurorii Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Galaţi pe 14 ianuarie cît şi de un magistrat al Judecătoriei Focşani pe 22 martie, cu privire la un dosar penal. În această cauză, candidatul PDL Cîrligele ar fi oferit în campania din 2008 găleţi de plastic pentru voturi. Oaie a declarat iniţial că a primit bunurile pentru a vota PDL, după care s-a răzgîndit. Dosarul în care Titi Petrea este judecat pentru infracţiuni la legi speciale reintră pe rolul instanţei azi. (G. S.)

Bei la volan, rămîi pe jos!

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale şi au devenit pietoni pentru că s-au urcat la volan după ce au băut alcool. Iulian N., 31 ani, din comuna Poieni, judeţul Teleorman, se afla la volanul unui SAAB în momentul în care a fost oprit în trafic. În urma testării, rezultatul a fost de 0,68 mg /l alcool pur în aerul expirat. Şi Mihail L., 34 ani, care se afla la volanul unei Dacii, avea o alcoolemie de 0,56 mg /l alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat de 31 ani din Mărăşeşti s-a ales cu dosar penal pentru că a condus o maşină cu număr expirat. (R. M.)

Vîrteşcoiu: Trimis în judecată pentru tăiere

George Obreja, 19 ani, din Vîrteşcoiu, s-a ales cu dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori şi sustragere de material lemnos. Conform procurorilor, în luna martie a acestui an, tînărul a tăiat 11 arbori nemarcaţi de pe raza Ocolului Silvic Focşani. Prejudiciul stabilit este de 450 lei, fapta fiind recunoscută. (G. S.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.