Ultima oră

Matematica si istoria au dat batai de cap elevilor la Bac

Gabriela Draghici
31 aug 2011 1439 vizualizări
Peste 1.000 de elevi vrinceni au sustinut ieri proba obligatorie a profilului, iar peste 100 au absentat.

De data aceasta insa nu a fost nici un eliminat din sala de examen, care  “s-a desfasurat in conditii normale”, potrivit oficialilor Inspectoratului Scolar Judetean. Din cei 1.369 de candidati inscrisi,1.102 de elevi s-au prezentat. Majoritatea a incercat sa treaca de proba de matematica, biologie, fizica sau istorie. Cnezatele romanesti din Oltenia din prima jumatate a secolului al XIII-lea si entitatile romanesti de la Sud de Carpati si invazia mongola din 124 au fost primul segment din subiectul la istorie, in timp ce la al doilea elevii au trebuit sa scrie despre Spania in epoca moderna. La subiectul trei, bacalaureatii au avut de elaborat in doua pagini un eseu despre statul roman in secolul al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea. La matematica, acestia au avut de trecut peste progresii geometrice, progresii aritmetice, polinoame sau functii. De altfel, matematica s-a dovedit anevoioasa si la a doua incercare. “Al doilea subiect a fost atit de greu si oricit m-am invirtit in jurul lui, nu am reusit sa fac mare lucru”, ne-a spus Cristina Marin, care a sustinut proba in centrul de examen de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Focsani. Ultima proba scrisa este programata vineri,1 septembrie, cea la alegere a profilului si specializarii. Primele rezultate vor fi afisate duminica, 4 septembrie, si tot atunci cei nemultumiti pot depune contestatie. Rezultatele finale vor fi date publicitatii pe 7 septembrie. (G. DRAGHICI) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Florea Cosmin-Ionut, acum 4629 zile, 9 ore, 8 minute, 20 secunde
Sunteti atat de prosti incat o dati in gropi. Un articol nu stiti sa scrieti corect cap - coada. E istoria romanilor. Ce mama redactiei cauta Spania in articol ? Incultilor.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.