Ultima oră

ECONOMIE: Comisia Europeana a cerut oficial Romaniei sa elimine preturile reglementate la energie electrica si gaze naturale

Ziarul de Vrancea
6 apr 2011 403 vizualizări
Comisia Europeană a solicitat în mod oficial miercuri Italiei, Poloniei şi Romăniei să îşi alinieze la normele UE legislaţiile naţionale privind preţurile reglementate la energie pentru consumatorii finali, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

Potrivit acestuia, Comisia a hotărat să transmită avize motivate celor trei state membre. Dacă statele membre nu respectă in termen de două luni obligaÃiile care le revin conform legii, Comisia poate deferi cauzele CurÃii de JustiÃie. "Stabilirea preÃurilor pentru consumatorii finali prin intervenÃia statului ridică obstacole in calea noilor intraÃi pe piaÃƒă ºi, prin urmare, privează consumatorii ºi companiile de dreptul lor de a alege cel mai bun serviciu de pe piaÃă", precizeaza CE.


în conformitate cu normele privind piaÃa internă a energiei, toate companiile trebuie să aibă posibilitatea de a furniza liber servicii pe intreg teritoriul UE ºi de a-ºi stabili singure preÃuri care să reflecte situaÃia reală de pe pieÃe. Stabilirea de preÃuri reglementate distorsionează funcÃionarea pieÃei, deoarece defineºte preÃuri care nu reflectă nevoile reale ale pieÃei ºi impiedică libera concurenÃƒă ºi integrarea pieÃei. Astfel, se menÃine o situaÃie de monopol care duce fie la investiÃii insuficiente, fie la preÃuri nejustificat de mari.


* însă normele prevăd de asemenea că, in cazuri excepÃionale, de exemplu pentru a proteja clienÃii vulnerabili, se pot stabili preÃuri reglementate. în acest caz, măsurile trebuie să fie direcÃionate in mod special către clienÃii care au cea mai mare nevoie de ele, trebuie să fie limitate in timp ºi să garanteze accesul egal al companiilor din domeniul energiei electrice din UE la consumatorii de pe plan naÃional.



Comisia consideră că normele aflate in vigoare in cele trei Ãări cu privire la preÃurile reglementate pentru consumatorii finali nu indeplinesc aceste condiÃii ºi incalcă dreptul consumatorilor de a alege.


Ce reproseaza CE celor trei state



* Romaniei i se trimit două avize motivate, unul pentru energie electrică ºi unul pentru gaz. în ceea ce priveºte energia electrică, legea romană a energiei electrice a instituit o piaÃă reglementată a energiei electrice. PreÃurile reglementate pentru consumatorii finali sunt aplicabile tuturor consumatorilor casnici ºi intreprinderilor mici ºi mijlocii care nu ºi-au exercitat incă dreptul de a schimba furnizorul. La gaz, preÃurile reglementate pentru consumatorii finali sunt incă aplicabile tuturor consumatorilor.

* Legea italiană impune incă operatorilor de sisteme de distribuÃie să furnizeze clienÃilor interni ºi micilor intreprinderi energie electrică la preÃuri pentru consumatorii finali reglementate dacă aceºtia nu semnează un contract cu un furnizor de pe piaÃa concurenÃială. Măsura nu are o dată finală clară, depăºeºte ceea ce este necesar pentru protejarea clienÃilor ºi impiedică accesul noilor operatori pe piaÃa italiană.

* Legea poloneză a energiei impune intreprinderilor din domeniul energiei să specifice preÃuri la gaz pentru consumatorii finali ºi să obÃină aprobarea prealabilă a autorităÃii naÃionale de reglementare. De asemenea, noii operatori trebuie să obÃină această aprobare inainte de a accede la piaÃă. Pe langă acestea, măsura nu face o distincÃie suficientă intre diferitele grupuri de clienÃi, iar sfera ei de aplicare este prea largă.



Romania a fost atentionata in iunie 2009 de Comisia Europena pentru neconformitatea legislatiei nationale pentru piata de gaz si energie cu legislatia europeana, informeaza Comisia. Mai mult, Bruxelles-ul a initiat procedura de infringement impotriva Romaniei si pentru preturile reglementate pentru consumatorii industriali (non-household customers). Autoritatile romane vorbesc insa de pretul reglementat la consumatorii casnici.


Recent, Ministerul Economiei a supus dezbaterii publice doua acte normative privind transpunerea directivelor 72 si 73/2009 referitoare la piata energiei electrice, respectiv piata gazelor.


Guvernul Romaniei este obligat sa transpuna, in cel mai scurt timp posibil, o noua legislatie europeana privind organizarea pietei energetice. Noile directive europene ar fi trebuit transpuse pana pe 3 martie 2011, lucru care nu s-a intamplat chiar daca Executivul a avut la dispozitie 18 luni sa adopte noile prevederi. Din cauza intarzierii, Romania poate risca, in acest moment, declansarea procedurii de infringement. Chiar daca aceasta situatie ar putea fi rezolvata, ramane problema calitatii transpunerii.


* In cadrul proiectelor, nu exista nicio mentiune legata de "un calendar credibil privind liberalizarea preturilor". De asemenea, Potrivit noilor directive, apare notiunea de client vulnerabil. In Romania, aceasta categorie de consumator nu este definita foarte clar.



Potrivit art. 98, aliniatul 5 din OUG privind transpunerea directivei 73/2009 referitoare la piata gazelor, "in termen de ___ luni de la data intrarii in vigoare a prezentei _______ANRE va stabili un calendar de eliminare a preturilor reglementate catre toate categoriile de clienti, cu exceptia clientilor vulnerabili". De asemenea, aliniatele 7 si 8 din acelasi articol arata asa: (7) Pentru acoperirea necesarului de gaze naturale, toti consumatorii au dreptul de a fi alimentati cu gaze naturale in aceeasi structura intern/import a surselor. Pentru piata reglementata, asigurarea, in aceasta structura, a cantitatilor de gaze naturale se realizeaza de catre furnizorii licentiati, acestia avand acces nediscriminatoriu la sursele interne de gaze naturale. (8) Prevederile alin. (7) se aplică conform unui calendar aprobat ..................." Liniutele arata ca autoritatile nu stiu foarte clar in cat timp se va produce eliminarea preturilor reglementate. Calendarul trebuie intocmit de ANRE, insa surse din piata spun ca aceasta inca nu a primit "ok-ul" din partea premierului pentru stabilirea unui termen exact. "Trebuie sa facem mai intai un studiu, iar compania care se va ocupa elaborarea acestuia trebuie selectata prin SEAP. Deci mai dureaza, nu putem spune cand va fi gata calendarul. Prin toamna, cel mai probabil", spun reprezentanti ai ANRE. Pana atunci, insa, trebuie aprobat actul normativ, iar acesta nu poate fi adoptat cu liniute.


De asemenea, actele normative introduc notiunea de client vulnerabil. Potrivit definitiei din proiecte, in categoria clientilor vulnerabili intra consumatorii casnici si cei care furnizeaza servicii sociale esentiale, cum ar fi asistenta medicala sau ingrijirea copiilor, activitati educative si alte servicii sociale si de binefacere, precum si servicii indispensabile pentru functionarea statului, definiti prin Hotărare a Guvernului. Insa, autoritatile sunt constiente ca nu orice consumator casnic poate fi numit client vulnerabil, de aceea inca se lucreaza la definirea acestuia. O persoana cu averi impresionante poate fi consumator casnic, insa nu poate fi inclus in categoria clientilor vulnerabili. De aceea, autoritatile vor sa introduca un plafon de venituri pana la care un consumator poate beneficia de gaze la preturi reglementate. ​



de Claudia Pirvoiu HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.