Ultima oră

REVISTA PRESEI CENTRALE:Subiectele Zilei:Tortionarii din penitenciar; Scandalul licentei de la Spiru Haret, plin de contradictii

Ziarul de Vrancea
7 aug 2010 406 vizualizări
Declaratiile lui Basescu infurie tabloidele britanice; Trei vesti proaste de la BNR: se scumpesc creditele in euro, preturi mai mari cu 4,2%, bugetarii nu pot conta pe majorarile lui Boc ;Legendele nescrise ale batranei Dacii

Tortionarii din penitenciar


Doi gardieni de la Penitenciarul Galati au omorat in bataie un detinut, cu stirea ofiterului de garda. Constantin Sandu a murit in chinuri, lovit cu pumni, picioare si bastoane. Caz fara precedent in istoria postdecembrista a sistemului penitenciar romanesc: doi gardieni acuzati ca au omorat in bataie un detinut au fost retinuti impreuna cu ofiterul care a asistat la corectia fatala aplicata victimei in Penitenciarul de Maxima Siguranta Galati. Totodata, este pentru prima oara cand Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) ia masuri extrem de dure impotriva propriilor angajati: in urma mortii lui Constantin Sandu, inchis pentru furt, nu mai putin de 16 ofiteri si subofiteri vor fi judecati in comisiile de disciplina pentru abateri grave. Integral pe EvZ.ro.


Legendele nescrise ale batranei Dacii


Ti-o doreai, dar, cand o aveai, o injurai zilnic. Se strica, dar o reparai repede. Era buna la toate si la nimic. Acum o privesti cu nostalgie. In urma cu 20 de ani erau pe toate drumurile. Verzi ca mazarea, rosii, galbene, negre si cu numar mic pentru stabi sau in clasicul "alb 13", cea mai populara culoare. Daca ramaneai cu ea in drum, ti-o repara oricine. Erau multe, dar nu toata lumea avea norocul sa o aiba parcata in fata blocului. Asteptai cu anii sa-ti vina randul s-o poti cumpara. Cand o aduceai acasa nou-nouta, vecinii de pe scara coborau, invidiosi, s-o admire. Integral pe EvZ.ro.


Videochat pentru gay, job de 2.000 de dolari pe luna


Salariul pentru cei care "cuceresc" homosexualii pe net e intre 400 si 2.000 de dolari. De dimineata, de la ora 7.00, intra la munca prima tura. Baietii schimba repede hainele de strada cu echipamentul de serviciu - o pereche de boxeri. Apoi, indeplinesc prima obligatie de serviciu, intind bine si cu mare atentie uleiul pe corp. Toate zonele corpului trebuie sa straluceasca, e regula. "E ca si cum ai da cu apa rece pe zarzavaturile din piata", explica seful lor. Se deschid computerele si camerele video. Baietii trec la tastatura, intra in paine. Incing videochatul pentru gay. La ora 14.00 se schimba tura, iar la 22.00 ajunge sticla cu ulei la cei din schimbul III. Au "admiratori" americani, englezi sau australieni. Integral pe EvZ.ro.


Declaratiile lui Basescu infurie tabloidele britanice


Doua tabloide britanice, The Daily Express si The Daily Star, relateaza dintr-o perspectiva critica despre declaratiile presedintelui roman, care i-a laudat pe cei care pleaca sa munceasca in strainatate, publicatiile londoneze vazand in aceasta o incurajare a parazitarii sistemului social britanic."Un discurs care arata sminteala extinderii UE", titreaza The Daily Express, intr-un comentariu ce insoteste un alt articol intitulat "Presedintele roman: Luam slujbele lenesilor", potrivit Newsin. Intr-o emisiune TV, presedintele roman Traian Basescu a laudat patriotismul celor doua milioane de compatrioti care s-au mutat in strainatate ca sa gasesca de munca, salvand astfel guvernul roman, care se confrunta cu o adancire a deficitului, de cheltuiala beneficiilor sociale pentru acestia sau de cea a crearii de locuri de munca, scrie The Daily Express. Integral in Romania Libera.


Un copil din trei are malnutritie in Romania


Numarul cazurilor noi de malnutritie proteino-calorica a crescut foarte mult, mai ales in mediul rural, un copil din trei suferind din cauza unei alimentatii lipsite de elementele esentiale dezvoltarii normale a organismului precum peste, carne, oua, branza, a spus medicul Mihai Munteanu, potrivit realitatea.net. "Alimentatia este mai importanta decat medicatia. Degeaba ii dau calciu, daca nu ii dau proteina, in fiecare zi. Un copil trebuie sa manance carne, ou, branza, lapte. Exista copii cu malnutritie, iar numarul lor creste continuu. Au fost inainte de \'89 cand nu erau atat de multe alimente. Acum sunt, dar nu sunt bani. Malnutritia este adaugata la diagnostic, la una din trei internari", a declarat vineri, medicul primar Mihai Munteanu de la Spitalul de Copii "Marie Curie", din Capitala. Integral in Romania Libera.


Trei vesti proaste de la BNR:


se scumpesc creditele in euro, preturi mai mari cu 4,2%, bugetarii nu pot conta pe majorarile lui Boc. Guvernul ar trebui sa aiba rezultate clare in domeniul restructurarii bugetare si apoi sa vorbeasca despre majorari de salarii in 2011. Avertismentul apartine guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, care este de parere ca anunturile privind cresterea, anul viitor, a salariilor din sectorul bugetar sunt premature. "Cu cat ajustarea din punct de vedere al numarului de bugetari va fi mai severa, cu atat campul de actiune va fi mai mare. Mai intai trebuie sa se faca lucrurile si apoi discutam", a spus vineri Mugur Isarescu, in cadrul prezentarii Raportului asupra inflatiei. Integral in Gandul.


Scandalul licentei de la "Spiru Haret", plin de contradictii


Ministerul Educatiei a amanat pentru luni decizia privind aprobarea organizarii unei noi sesiuni de licenta in a doua jumatate a lunii septembrie pentru absolventii ultimelor trei promotii ale Universitatii "Spiru Haret" (USH). Site-ul universitatii a publicat ieri documentul semnat de rectorul Aurelian Bondrea jr, adresat Ministerului Educatiei, prin care cerea aprobarea organizarii sesiunii speciale de licenta. Documentul, asa cum apare pe site, poarta stampila ministrului Educatiei, o semnatura si mentiunea "Se aproba". Integral in Adevarul.


650.000 de romani, platiti pe drepturi de autor sau PFA, trebuie sa achite pana pe 25 august contributii sociale. Un numar de circa 650.000 de romani, care activeaza pe PFA sau sunt remunerati pe drepturi de autor, sunt obligati sa plateasca pana pe 25 august contributiile sociale aferente castigurilor din luna iulie, a declarat pentru incont.ro Gabriel Biris, unul dintre cei mai cunoscuti experti in fiscalitate, partener fondator la casa de avocatura Biris Goran. Potrivit lui Biris, cei platiti pe drepturi de autor sau pe PFA, care nu se incadreaza in categoriile exceptate, vor trebui sa plateasca pana la 25 august contributii la asigurari sociale, somaj si sanatate in total 16,5% din venitul net (venituri minus cheltuieli), fara ca venitul net sa poata depasi 5 salarii medii. Integral in Gandul.



de Stefan Popovici HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.