Ultima oră

Mascatii au facut ordine la un carambol produs pe E85

Raluca Manolache
22 mar 2010 1388 vizualizări
Detasamentul Politiei pentru Interventie Rapida a intervenit ieri dimineata dupa ce mai multi romi au venit sa il sustina pe soferul considerat vinovat de producerea unui accident rutier la intrarea in comuna Golesti

Un carambol in care au fost implicate patru masini s-a produs ieri dimineata pe soseaua E85, in apropierea localitatii Golesti, chiar la iesirea de pe pasarela. Conform celor stabilite de politisti, conducatorul unui autoturism Mercedes, cu numere de Spania, care se indrepta spre Focsani, a intrat in depasire fara sa se asigure si a lovit doua masini. O alta masina a ricosat si a lovit si al patrulea autoturism care rula pe pasarela. "Accidentul a avut loc in jurul orelor 9.45, la intrare in localitatea Golesti. Conducatorul unui autoturism marca Mercedes nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulatie si a intrat in coliziune cu un autoturism Dacia si a acrosat mai apoi un autoturism Volkswagen pe aceeasi directie de mers. In urma coliziunii unul dintre autoturisme a intrat intr-o alta masina care venea din sens opus, un Opel Astra. Autoturismul a iesit in afara partii carosabile", ne-a spus subcomisarul Adrian Ciuperca de la Circulatie. Soferul Volkswagen-ului spune ca barbatul de etnie roma care se afla la volanul masinii Mercedes l-a mai depasit de citeva ori in trafic. In urma impactului, Gabriel N. si sotia sa Viorica, care se aflau intr-o masina Dacia au fost raniti, fiind transportati de urgenta la Spitalul Judetean din Focsani. Acestia, impreuna cu cei doi copii de 9, respectiv 10 ani pe care i-au luat in plasament, vroiau sa ajunga la Focsani, pentru a merge intr-o vizita. La fata locului s-au strins si mai multe persoane de etnie roma care il cunosteau pe soferul considerat responsabil de producerea accidentului. Pentru ca acestia incercau sa influenteze martorii, politistii le-au cerut ajutorul "mascatilor" care au venit de urgenta la fata locului si au calmat spiritele. Dupa sosirea acestora si conducatorul Mercedes-ului, Edmond C., a acuzat dureri si a fost transportat la spital. Traficul pe soseaua E85 nu a fost intrerupt, ci doar ingreunat pentru ca unii soferi s-au aratat curiosi de ceea ce s-a intimplat. La fata locului a fost prezent si comisarul sef Tomita Pavaloiu, adjunctul sefului Politiei Judetene. (Raluca MANOLACHE)


Razii si accidente in week-end


Politistii de la Rutier au efectuat razii si in acest sfirsit de saptamina pentru depistarea soferilor care se urca bauti la volan. Sase dintre ei s-au ales cu dosare penale si risca acum sa fie condamnati. Trei accidente s-au produs la finalul saptaminii trecute. La Domnesti, Neculai L., de 36 ani, din comuna nemteana Ceahlau, in timp ce conducea un autoturism, din neatentie a acrosat si accidentat grav pe Costica Musat, 51 ani, din comuna Pufesti, care se deplasa cu un moped. Pe E85, pe raza localitatii Cotesti, Emilian B., 51 ani, domiciliat in Constanta, in timp ce conducea un autoturism, din cauza neatentiei, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in afara partii carosabile. A rezultat ranirea grava a lui Pamfil B., de 61 ani, din Constanta, pasager in autoturism. La Odobesti, Stefanita L., 20 ani, din Odobesti, in timp ce conducea un autoturism, a incercat evitarea unor gropi in carosabil, a pierdut controlul volanului si a intrat intr-un copac. In urma impactului a rezultat ranirea grava a unui tinar de 17 ani, din Focsani. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.