Ultima oră

EDUCATIE: Proiectul legii educatiei: Invatamant obligatoriu de 10 ani. Admiterea la liceu va include o evaluare din toate materiile

Ziarul de Vrancea
11 mar 2010 553 vizualizări
Invatamantul obligatoriu va dura zece ani, iar clasa a IX-a va trece de la liceu la gimnaziu, ceea ce va duce la scaderea abandonului scolar cu 20%, a anuntat, miercuri, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, care a facut referiri la proiectul legii educatiei., relateaza Mediafax.

Potrivit ministrului, aceasta prevedere va fi binevenita mai ales pentru invatamantul rural, pentru ca elevii vor invata inca un an la ei acasa si nu vor fi nevoiti sa plece, la numai 14 ani, la mare distanta de domiciliu.


Funeriu a precizat ca proiectul legii Educatiei este aproape gata, aflandu-se in stadiul ultimelor verificari.


El a precizat ca vor fi consultate pe rand, organizatiile de parinti, de studenti, de elevi, mediul de afaceri, formatiunile sindicale, dar si reprezentanti ai ambasadelor tarilor UE in Romania, intrucat invatamantul national trebuie coroborat cu cel din tarile UE.


Admiterea la liceu va include o evaluare din toate materiile


Admiterea la liceu ar putea consta, potrivit noii legi a educatiei, intr-o evaluare din toate disciplinele, la care se adauga o proba practica privind utilizarea calculatorului, dar si referintele profesorului despre respectivul elev, a mai anuntat ministrul Educatiei.


"Noua lege a educatiei prevede evaluarea elevilor, transcurriculara. Este vorba despre sustinerea de catre candidati a doua probe scrise, una de stiinte si alta umanista. Pe langa aceste probe, candidatul va sustine o proba practica privind utilizarea calculatorului. Rezultatul acestei evaluari, inclusiv portofoliul elevului, reprezinta 70% din media de admitere. Liceele care doresc sa organizeze un test de selectie pentru admiterea candidatilor, vor putea face acest lucru. Testul la nivelul liceului reprezinta 30% din nota de admitere", a spus ministrul Funeriu.



de D.G. HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.