Ultima oră

REVISTA PRESEI CENTRALE: Subiectele Zilei 01.09.2009

Ziarul de Vrancea
1 sep 2009 714 vizualizări
Udrea isi continua campania in presa locala; Spitalele impartite in trei categorii; Bani pentru fotbalisti da, pentru SMURD ba; Inselatorie cu RCA-ul

Desi a fost respins de mai multe ori de catre Comisia de Urbanism a Capitalei, proiectul blocului de 19 etaje al carui beneficiar este omul de afaceri Costel Casuneanu a primit aprobare de la Primaria Sectorului 3. Blocul de 19 etaje aflat pe Bulevardul Corneliu Coposu urmeaza sa se construiasca pe amplasamentul unui parculet si al unui loc de joaca pentru copii. Beneficiarul Planului Urbanistic de Detaliu este firma C&I Building, care ii are ca actionari pe Casuneanu C. Costel (12,5%), Casuneanu C. Ionut (12,5%) si Tuilia Invest SA (75%). Costel Casuneanu este cunoscut drept unul dintre regii asfaltului, care a facut de-a lungul timpului afaceri profitabile cu statul roman. Consiliul Local al Sectorului 3 i-a aprobat omului de afaceri constructia pe data de 6 noiembrie 2008, la pachet cu alte 84 de planuri urbanistice de detaliu. Initial, Casuneanu vroia sa construiasca pe teren un turn de 37 de etaje, cu parcarea pe un teren concesionat de la Primaria Sectorului 3, si a venit pentru aprobari la Primaria Capitalei, relateaza Romania Libera.


Bazac va imparti spitalele in trei categorii. Medicii se opun. Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a declarat, la jumatatea lunii august, ca Romania are de trei ori mai multe spitale, iar numarul suficient de unitati medicale pentru tara noastra este de 150. "Sistemul de sanatate din Romania are o mare problema, are 431 de spitale si cheltuieste 85 la suta din buget (n.r bugetul Ministerului Sanatatii). Solutia nu este decat restructurarea", a spus Bazac la vremea aceea. Acesta a adaugat ca restructurarea nu presupune inchiderea spitalelor existente, ci convertirea in alt gen de asistenta medicala. Intr-un interviu acordat pentru Mediafax, minis­trul Sanatatii spune ca incepand cu anul 2010 spitalele nu vor mai fi platite in mod egal. "Nu poti sa platesti Spitalul de Urgenta Floreasca la ace­lasi nivel cu spitalul de la Comanesti. Discutam de spitale cu nivel de competenta diferit, cu dotare, cu echipamente diferite, cu personal, nu mai discut de competenta profesionala. Deci, in mod sigur, vor fi cel putin trei categorii de spitale, in functie de contractele pe care le vor avea cu Casa de Asigurari. Vor fi de cel putin trei categorii, daca nu cumva de patru categorii", a declarat Bazac, relateaza Gandul.


Instantele din toata tara declanseaza protestele de munca Magistratii din toata tara au declansat actiuni de protest ca reactie la proiectul Legii unice de salarizare si la subfinantarea sistemului judiciar. Asfel, instantele vor functiona doar la cota de avarie, urmand sa judece doar cauzele cu arestati sau cele care nu pot suferi amanare. Inalta Curte de Casatie si Justitie va organiza, astazi, Adunarea generala a judecatorilor, pentru a analiza impactul pe care Legea salarizarii unice il are asupra magistratilor acestei instante, a declarat vicepresedintele instantei supreme, Lidia Barbulescu. Lidia Barbulescu a mai spus ca, deocamdata, nu se stie daca judecatorii de la Inalta Curte vor organiza proteste, detaliile urmand a fi stabilite in cadrul adunarii de astazi. Judecatorii din cadrul Judecatoriei sectorului 2 au votat ieri, in cadrul Adunarii generale, pentru restrangerea activitatii pe o perioada nedeterminata, amanarea cauzelor si refuzul de a participa la procesul electoral, a declarat purtatorul de cuvant al instantei, Serena Denca. Instanta va judeca numai cauzele penale privind persoanele arestate si se va proceda la o normare a muncii, astfel incat sa nu mai existe 100 de dosare pe sedinta, a precizat Denca. Judecatoria sectorului 2 s-a alaturat, astfel, protestului declansat de Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si de alte instante din tara impotriva subfinantarii justitiei si a Legii unice de salarizare. Judecatoriile sectoarelor 1, 3 si 5 au organizat, tot ieri, adunari generale, in cadrul carora judecatorii acestor instante vor decide daca se alatura protestului inceput de colegii lor din tara si de la Tribunalul Bucuresti, informeaza Gardianul.


Fostul comandant adjunct al Aeroportului Otopeni, din perioada scandalului Tigareta II, Valentin Vasilescu, a declarat ca Traian Basescu stia in perioada in care era ministru al Transporturilor ca pe Aeroportul Otopeni se face trafic de arme dar nu a luat nicio masura. De asemenea, fostul comandant sustine ca intreaga operatiune "Tigareta II" a fost de fapt "o operatiune speciala cu arme si nu cu tigari". "Eu am sustinut tot timpul ca acolo a fost o operatiune speciala cu arme, si nu cu tigari, asa cum s-a inscenat", a declarat Vasilescu intr-o interventie la Antena 3. Fostul comandant adjunct sustine ca poate demonstra acest lucru cu unele inregistrari cu actualul sef al statului in momentul in care il informa pe acesta de traficul de arme, relateaza Adevarul.


Bani pentru fotbalisti exista, pentru SMURD s-au terminat Ajutati si de Guvern, primarii cheltuiesc in continuare bani cu nemiluita pe lucrari sau evenimente a caror oportunitate este cel putin indoielnica intr-un an in care se cere insistent reducerea cheltuielilor. Numai cand vine vorba de servicii publice cu adevarat utile, cum este SMURD, nu se gasesc bani. Din cauza greutatilor financiare cu care se confrunta, mai multe unitati SMURD din Hunedoara sunt in pericol sa se desfiinteze, iar la trei module personalul angajat va intra, fortat, in concediu de odihna o luna de zile. Este vorba de centrele SMURD din Ilia, Simeria si Lupeni "" Uricani. Edilii sustin ca nu mai au bani sa plateasca angajatii acestor servicii. "Avand sase angajati la SMURD, undeva in jur de 15 milioane de lei pentru un angajat, plus contributiile la stat, cam asta este suma care trebuie platita lunar la SMURD", a declarat Cornel Resmerita, primarul din Lupeni. Daca administratia publica nu a gasit in conturi 9.000 de lei lunar pentru salariile brute ale angajatilor, nu se poate spune acelasi lucru despre alte cheltuieli. Primaria isi permite sa tina 31 de politisti comunitari si 26 de fotbalisti, pentru care s-a alocat de la bugetul local suma de 100.000 de lei pe luna, relateaza Romania Libera.


Cel putin patru ziare locale au publicat saptamana trecuta sub semnaturi diferite si nemarcate publicitar interviuri cu ministrul Turismului. Dar ce sa vezi? In toate interviurile, atat intrebarile, cat si raspunsurile sunt identice. Publicatiile neaga ca materialul a aparut pe bani si gasesc tot felul de explicatii. Ministerul sustine ca a facut o selectie din intrebarile primite de la jurnalisti in ultima vreme pe care a livrat-o apoi presei interesate. Asaltata de atacurile din presa centrala si de cele ale Comisiei "Orban", ministrul Turismului, Elena Udrea, isi spala imaginea in mass-media locale. Nu cu publicitate pentru "Turist in Romania", ci prin interviuri gata facute si trimise unor ziare din tara. Nemarcate cu litera "P", relateaza Cotidianul.


Razboiul aurului la Rosia Montana: un munte de interese si o mana de moti Departe de lumea dezlantuita este tot o lume dezlantuita. La Rosia Montana, un loc ascuns intre munti, aparent calm, o mana de oameni se pun de-a curmezisul unui megaproiect. S-au proptit in stanca muntelui si nu se lasa dusi cu nici un pret din calea unei investitii de noua miliarde de dolari. O firma canadiana, care vrea sa exploateze aurul de la Rosia, plus ispita unor bani fluturati pe sub nasul tuturor la vreme de foamete si motii de acolo care nu vor sa-si paraseasca pamanturile, iata cele doua tabere de beligeranti intre care se duce un razboi de mai bine de zece ani. Intre timp, Gold Corporation a incercat toate metodele patentate folosite in situatii de relocare a unor comunitati ca sa-si vada realizat proiectul. A cheltuit bani, a facut sondaje geologice, sapaturi arheologice, campanii de imagine pentru a obtine sustinerea publicului. A construit chiar si localitati surogat unde sa-i mute pe localnici, scrie Cotidianul.


Un bucurestean nu isi poate folosi masina, captiva de mai bine de doua luni intr-un service auto, deoarece compania de asigurari Euroins nu a decontat reparatiile. Criza economica, lipsa lichiditatilor si accidentele rutiere din ce in ce mai dese ii pun in dificultate pe asiguratori, astfel incat decontarea despagubirilor se face cu luni de zile intarziere, in ciuda faptului ca plata facturii ar trebui efectuata in cateva zile, potrivit contractelor de asigurare. Acelasi lucru li se intampla si celor care au optat pentru o polita de raspundere civila auto (RCA) la compania Euroins, unde decontarea unei facturi se face cu luni de zile intarziere, timp in care, masina posesorului ramane in parcarea service-ului auto. Romulus Florin Bengescu, posesor al unui Hyundai Accent, a fost implicat la inceputul lunii iunie intr-un accident de circulatie. Dar cum vina nu ii apartinea, reparatia urma sa fie facuta pe cheltuiala soferului vinovat, care detine o polita RCA, incheiata la Euroins, informeaza EvZ.



de Codrin Taut HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.