Ultima oră

Inculpatii din dosarul Mihailesti, condamnati

Cristi Irimia
4 mar 2008 875 vizualizări
Magistratii galateni au ajuns la concluzia ca sentinta Judecatoriei Focsani a fost legala, casind insa decizia Tribunalului Vrancea

Curtea de Apel Galati a decis ieri sa mentina condamnarile inculpatilor Mihai Guna, Ionut Ionel Neagoie - directori ai SC Mihtrans Com SRL, respectiv SC Neytransport SRL si Ion Gherghe, director al Combinatului Doljchim, in celebrul dosar legat de tragedia de la Mihailesti. Cei patru au primit cite patru ani de inchisoare cu suspendare, la instanta de fond, prin sentinta judecatoarei Mandica Badiu. Totodata, cei trei au fost obligati si la plata unor despagubiri. Ulterior, Tribunalul Vrancea a decis, in apel, ca in speta exista una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, cu referire la prevederile art. 47 din Codul Penal: "Nu

constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, al carei

rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi

prevazuta". Ieri, insa, asa cum am precizat anterior, magistratii galateni au concluzionat ca cei trei inculpati au primit pedepse legale din partea Judecatoriei Focsani si au casat decizia Tribunalului Vrancea. CA Galati, prin completul de recurs format din judecatorii Maria Tacea, Dumitru Petrus sI Ion Avram, a decis ca pe latura civila sa inlature din sentinta penala a Judecatoriei Focsani dispozitia prin care a fost obligat asiguratorul SC Unita SA Bucuresti, la plata despagubirilor civile (daune materiale, daune morale, prestatii periodice si cheltuieli de spitalizare) catre partile civile constituite in cauza. (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.