Ultima oră

Primarul Ion Văsuian este cercetat în libertate

Gabriel Sava
16 dec 2016 3155 vizualizări
Cercetările continuă fără luarea vreunei măsuri preventive


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, care au demarat cercertările în cazul unui dosar de abuz în serviciu la Negrileşti au precizat că nu au dispus luarea niciunei măsuri preventive. Toate persoanele audiate au plecat seara târziu de la sediul parchetului unde au fost audiate timp de mai bine de cinci ore. Primul venit la sediul parchetului joi după amiază a fost chiar edilul Ion Văsuian, despre care anchetatorii au lăsat să se înţeleagă că este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu. În acest dosar au fost efectuate patru percheziţii, dintre care trei domiciliare şi una la sediul primăriei din Negrileşti. Primele indicii duc către varianta unei plângeri formulată de reprezentanţii unei societăţi comerciale din Bacău care a lucrat circa 200 ha de teren agricol în zona Tişiţa. Primăria s-ar fi implicat ulterior în schimbarea arendatorului, localnicii care deţin teren care era concesionat către Comfert fiind chemaţi să schimbe contractele de arendă cu alte societăţi din Vrancea. Un proprietar de teren care a lucrat anul acesta cu una dintre societăţile "recomandate" de primarul Văsuian s-a plâns însă de slaba calitate a cerealelor aduse drept arendă şi a spus că va schimba societatea cu o alta. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.