Ultima oră

Zeci de percheziţii pe raza a patru judeţe: Ion Moroca a fost reţinut în dosarul furturilor de bani şi bijuterii

Gabriel Sava
10 dec 2016 4711 vizualizări
Renumit pentru implicarea sa într-un dosar în care furturile comise au cumulate un prejudiciu de peste 150.000 euro, Ion Moroca a ajuns din nou după gratii, de acolo de unde se liberase condiţionat pe 6 martie 2015. Acesta a fost reţinut preventiv în cursul dimineţii de miercuri, pentru 24 de ore.

Din primele informaţii oferite de anchetatorii vrânceni, este vorba de o nouă acţiune a Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul poliţiei municipiului Focşani, condus de comisarul şef Adrian Apostol. În cadrul acţiunii au avut loc peste 20 de percheziţii, în patru județe, care au vizat persoane bănuite de implicarea în comiterea mai multor fapte de furt din locuinţe, cu prejudicii considerabile, evaluate la sute de mii de euro. Este vorba despre acelaşi dosar în care, pe 25 noiembrie, au ajuns în arest doi bărbaţi, la rândul lor, cu antecedente “remarcabile”. Este vorba despre unul dintre membrii unei foste reţele de hoţi din rezervoarele TIR-urilor de pe E85, Ionuţ Busuioc şi de Vasile Adi Olteanu, care are la activ un cazier impresionant. Conform procurorilor, percheziţiile au vizat mai multe locaţii, din Vrancea, GalaţI, Buzău şi Bacău iar activităţile vor continua, după ce anchetatorii au stabilit în ce mod acţiona banda de hoţi. Trebuie spus că şi cei doi arestaţi luna trecută au fost prinşi în flagrant după ce au “lucrat” o vilă de la Vânători. Referitor la Ion Moroca, acesta nu a reuşit să stea prea mult în libertate, fiind, de altfel, judecat de magistraţii focşăneni într-un alt dosar, privind favorizarea făptuitorului, după ce a ajutat un fost coleg de celulă cu sume de bani după ce acesta evadase din penitenciar. 

Liberat condiţionat, Moroca şi-a reluat vechile obiceiuri

Moroca a fost liberat condiţionat din executarea unei pedepse prin care a primit 15 ani de închisoare. Sentinţa a fost dispusă în luna octombrie 2011 chiar de actuala preşedintă a Tribunalului Vrancea, Daniela Matache, pe atunci preşedinte al Judecătoriei Focşani. Sentinţa de condamnare a fost menţinută în februarie 2012 de Curtea de Apel Galaţi. Atunci, Moroca a ”lucrat” cu o femeie care a fost la rândul său condamnată în dosarul furturilor din 2008-2009. Prima spargere, în 2008, a fost comisă la apartamentul ziaristului Marian Gîrleanu, de unde Ion Moroca a furat o cameră video, bijuterii, sume de bani, o sabie chinezească dar şi o armă de vînătoare. Anchetatorii au recuperat lucrurile furate mai puţin arma de vînătoare şi suma de bani. Ulterior, în 2009 şi 2010, Ion Moroca a comis celelalte furturi din locuinţe, atât case cât şi apartamente situate în Focşani, Panciu şi Adjud. Printre victimele lui Ion Moroca se numără nume importante precum directorul spitalului Panciu, Neculai Mărăscu sau fostă şefă a ITM Vrancea, Victoria Diaconu. Anchetatorii spun că Ion Moroca “fila” zile în şir locuinţele vizate, ţintind case sau apartamente locuite de persoane cu o stare materială deosebită. Moroca afla orele între care proprietarii nu sunt acasă sau chiar sunt plecaţi în concediu. Acesta nu a recunoscut niciodată faptele de care a fost acuzat şi judecat. Rămâne de văzut cum se va descurca şi în această nouă cauză. Anchetatorii au mai precizat că şi alte persoane au fost puse sub acuzare în diferite calităţi, iar acţiunea nu s-a încheiat, urmând a fi derulate şi alte activităţi specifice. (Gabriel SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
direct, acum 2709 zile, 11 ore, 47 minute, 36 secunde
ce-ti mai place Nicule sa pupi in dos. cred ca esti excitat din pozitia ghiocel.
Nicu, acum 2711 zile, 1 ora, 52 minute, 44 secunde
Felicitari politistilor care au muncit asiduu in acest dosar si d.lui Apostol !Cine stie cate munca se afla in spatele acestei reusite cate nopti nedormite acasa si cate privatiuni au suportat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.