Ultima oră

Autorul accidentului mortal de la Vidra a fost trimis în judecată

Gabriel Sava
13 nov 2016 1460 vizualizări
Vasile Hasan a fost între timp arestat şi într-o cauză aflată în soluţionarea DIICOT

Vasile Hasan, bărbatul de 35 de ani care a provocat pe 17 septembrie un accident mortal în care au decedat două persoane, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Aceştia au reţinut în materialul de urmărire penală faptul că, în seara zilei de 17 septembrie, pe când conducea un autoturism marca BMW, nerespectând dispoziţiile legale privitoare la limitările de viteză în localitate, a determinat producerea unui accident rutier soldat cu decesul a două victime. Imediat după producerea accidentului, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Din cercetările efectuate şi expertiza dispusă în cauză, a reieşit faptul că bărbatul circula în localitate cu o viteză de peste 150 km/h. Bărbatul nu se afla singur în maşină la momentul producerii accidentului, fiind însoţit de o martoră. Conform declaraţiilor celor doi, Vasile Hasan se deplasa în localitate, venind dinspre Valea Sării către Boloteşti şi rulând cu o viteză de peste 100 km/h. Asta chiar dacă drumul era slab luminat, deci vizibilitatea era redusă, iar în localitate limita legală este stabilită la 50 km/h.

În loc să încetinească, şoferul i-a claxonat pe pietoni

La un moment dat, Hasan a observat un grup de persoane care traversa strada însă nici măcar atunci nu a redus viteza. I-a claxonat însă, din cauza vitezei excesive, cei doi, mamă şi fiu, au fost surprinşi şi accidentaţi de bolidul care venea cu 154 km/h, după cum a stabilit expertiza în cauză. Trupurile celor doi au fost aruncate la zeci de metri distanţă de locul impactului, lovitura fiindu-le fatală. Vehiculul s-a oprit la circa 150-200 metri de locul impactului, după care şoferul şi martora au părăsit autoturismul şi au fugit către casa părinţilor lui Hasan. De acolo, cei doi au mers la o mătuşă a bărbatului, care le-a comunicat că poliţia a identificat şoferul şi îl caută. Acesta a fost apoi luat în custodia poliţiştilor care l-au testat în vederea stabilirii alcoolemiei, după care l-au dus la Focşani pentru audieri. Bărbatul a recunoscut fapta de ucidere din culpă însă, legat de fugă, a spus că i-a fost teamă de mulţimea care se strânsese la locul accidentului. La faţa locului s-au strâns la momentul accidentului zeci de persoane care au acuzat faptul că poliţia din localitate ar fi ”închis ochii” la mai multe încălcări ale legislaţiei rutiere comise de Vasile Hasan. Pentru ca poliţiştii să poată finaliza cercetările, la faţa locului a ajuns şi o echipă de ”mascaţi” în seara accidentului. Iniţial, bărbatul a fost cercetat în libertate, după care, la două zile, a fost reţinut şi arestat preventiv. “La data de 19 septembrie s-a luat măsura preventivă de reţinere pentru 24 ore faţă de bărbatul de 34 ani, care la data de 17 septembrie a.c., ora 21.07, pe DN 2D, în comuna Vidra, în timp ce conducea un autoturism a acroşat şi accidentat mortal o femeie de 71 de ani şi un bărbat de 43 de ani, pietoni, care se aflau pe partea carosabilă a sensului său de mers”, a declarat la momentul respectiv subcomisarul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Arestat ulterior şi într-un dosar al DIICOT

Pe 28 septembrie, Vasile Hasan şi un văr de-al său, Cătălin Hasan, au fost arestaţi într-un dosar al procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vrancea, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane. ”La data de 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au efectuat 5 percheziţii în judeţul Vrancea, la persoane bănuite de trafic de persoane şi trafic de minori. În fapt, din cercetări a reieşit că doi bărbaţi, de 35, respectiv 39 de ani, ambii din satul Burca, comuna Vidra, ar fi obligat mai multe femei să practice prostituţia în folosul lor, atât în ţară cât şi în străinătate.  Cei doi sunt bănuiţi că, pe parcursul anului 2016,  ar fi recrutat, transportat, transferat, adăpostit mai multe victime minore şi majore, inducându-le în eroare sau prin constrângere, în scopul exploatării sexuale şi obţinerii de venituri materiale. În urma percheziţiilor, au fost identificate mai multe victime, cărţi de identitate şi mai multe telefoane mobile”, au comunicat poliţiştii vrânceni la momentul acţiunii. Săptămana trecută, după ce a fost trimis în judecată în dosarul accidentului, instanţa a verificat şi măsura arestării preventive pe care a menţinut-o ca legală şi temeinică. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.