Ultima oră

Un tânăr de 18 ani, ”specializat” pe furturi, a încercat să fugă din arest

Gabriel Sava
8 nov 2016 1297 vizualizări
A fost oprit şi dat pe mâna agenţilor din penitenciar chiar de doi colegi care l-au văzut fugind

Un tânăr de 18 ani din Jariştea, care de altfel se află în arest începând cu data de 24 mai, este judecat pentru comiterea a două fapte. Este vorba despre furt şi tentativă la evadare. Pe 13 martie, Florin Stroia se afla în incinta unui supermarket din municipiul Focşani, de unde a sustras, de pe rafturi, mai multe produse, printre care se numărau cosmetice şi o curea din piele. Le-a ascuns sub haine şi a trecut de zona caselor de marcat, după care a fost oprit de agenţii de securitate care, în urma efectuării controlului corporal, au descoperit bunurile cu care acesta intenţiona să plece din magazin. Tânărul a recunoscut comiterea faptei şi s-a ales cu dosar penal pentru furt. Nu era însă la prima faptă, motiv pentru care, în cursul lunii mai a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor focşăneni care i-au documentat implicare în alte fapte de furt. Fiind arestat preventiv în dosarul furturilor pentru care a şi ajuns după gratii, Stroia era “cazat” la Penitenciarul Focşani. Conform procurorilor care l-au trimis în judecată în acest nou dosar, pe 4 septembrie, pe când se afla în incinta camerei de deţinere, a forţat sistemul de acces, a reuşit să iasă, a părăsit clădirea, a escaladat un perete spre blocul alimentar, după care a luat-o la fugă către gardul exterior al unităţii de detenţie. În timp ce alerga pe platoul din faţa blocului, tânărul a fost observat de doi deţinuţi care l-au oprit, după care au anunţat personalul de pază, care l-a readus în celulă. Când a fost audiat cu privire la cea din urmă faptă, tânărul a spus că i s-ar fi făcut dor de cei de acasă. Tentativa la evadare i-a adus însă din păcate pentru el, un nou dosar penal.  (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.