Ultima oră

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită pe parcursul mai multor zile

Raluca Manolache
20 mar 2015 1751 vizualizări
Ziua Poliţiei Romane va fi sărbătorită pe parcursul mai multor zile. Anul acesta se aniversează 193 de ani de atestare documentară a Poliţiei, prilej cu care poliţiştii vrânceni vor desfăsura o serie de activităţi pentru marcarea acestui eveniment.

Astfel, marţi, 24 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, între orele 10.00 – 13.00, se va organiza Ziua Porţilor Deschise. Cei dornici să se familiarizeze cu specificul activităţilor poliţieneşti vor avea ocazia să vadă autovehicule şi mijloace specifice de intervenţie ale poliţiştilor. Tinerii dornici să urmeze o carieră în cadrul MAI vor putea consulta oferta educaţională a unităţilor de învăţământ îi pregatesc pe studenţi şi elevi pentru a deveni poliţişti. Luni, la Gradiniţa nr. 1 Focşani, în cadrul proiectului “Bunul meu prieten poliţiştul” va fi desfăsurată o activitate de prevenire, iar copiii vor pregăti o expoziţie de desene cu tematică. Ieri, poliţiştii s-au deplasat la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din comuna Vîrteşcoiu, iar cei 32 de beneficiari au primit produse alimentare, fructe şi sucuri. În această perioadă, activităţile de marcare a 193 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române vor continua şi la celelalte subunităţi din judeţ. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.