Local

VIDEO | Momentul accidentului fatal al liderului romilor tradiționali din Vrancea, surprins de o cameră de înregistrare

Ziarul de Vrancea
9 mar 2021 30036 vizualizări

Momentul accidentului fatal al liderului romilor tradiționali din Vrancea, Marcel Mihai Codreanu, a fost surprins de o cameră de înregistrare. Reamintim că liderul romilor tradiționali din Vrancea a fost victima accidentului mortal produs pe DN-2-E85 vineri dimineață, 5 martie 2021, pe sectorul aflat pe teritoriul orașului Mărășești.

Cum s-a produs tragicul accident al cărui victimă a fost liderul romilor tradiționali din Vrancea, Marcel Mihai Codreanu

Din cauza unei defecțiuni tehnice, una dintre roțile unui autocamion care circula pe DN2 - E85 s-a desprins și a lovit mortal un bărbat de 62 de ani, din municipiul Focșani, care se afla în imediata apropiere a părții carosabile, pe terasa unui motel. Bărbatul lovit de roata autocamionului aflat în mers este Marcel Marcel Codreanu, liderul romilor tradiţionali din Vrancea. Roata, desprinsă după ce s-au rupt toate prezoanele de pe una din lateralele spate ale autocamionului, a străbătut mai bine de 100 de metri pe DN2-E85, pe un sector făcând parte din teritoriul orașului Mărășești, iar în final a urcat mai multe scări ale motelului şi produs tragedia, lovindu-l fatal pe Marcel Mihai Codreanu.

"Marcel Codreanu era un lider al romilor tradiţionali din Vrancea, în jur de 1.000 de persoane, aşa numiţi pletoşi. Era presbiter în biserica penticostală şi judecător în staborul ţigănesc. A fost şi vicepreşedinte la Partida Romilor Pro-Europa până în 2016. Ne pare rău pentru această întâmplare nefericită. A fost un om care a ţinut sub control situaţia romilor pletoşi, chiar şi pe timpul pandemiei, când i-a îndemnat să respecte regulile care au fost date. Chiar şi când s-a întâmplat tragedia acesta era live pe Facebook, avea o discuţie cu membrii din comunitatea dânsului. Era tot timpul în mijlocul lor şi îi îndemna mereu pe aceştia să stea liniştiţi şi să urmeze calea domnului", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Partidei Romilor Pro-Europa, Toader Constantin.

În legătură cu tragicul accident al cărui victimă a fost liderul romilor tradiționali din Vrancea, Marcel Mihai Codreanu , purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea a făcut următoarele precizări

”În această dimineață( n.r vineri 05 martie 2021), în jurul orei 10:20, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au intervenit la un accident rutier, pe Drumul Național 2 - E85, în localitatea Mărășești.Conform primelor date, din cauza unei defecțiuni tehnice, una dintre roțile unui autocamion, care rula pe D.N. 2 - E85, s-ar fi desprins și ar fi lovit mortal un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Focșani, care se afla în imediata apropiere a părții carosabile.

Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”

Citiți și:Victima accidentului mortal de pe DN2-E85, cauzat de roata desprinsă a unui camion, este bulibaşa romilor tradiţionali din Vrancea;

Accident mortal pe DN2-E85: Roata desprinsă din spatele unui camion a lovit un bărbat aflat pe terasa unui motel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.