Local

VIDEO | S-a stins din viață Simion Stoian, purtător de tezaur al culturii tradiționale din Vintileasca

Stana Georgescu
21 ian 2023 9785 vizualizări

Sâmbăta trecută, în 14 ianuarie 2023, a pornit spre lumea cea fără de dureri nenea Simion Stoian, un purtător de tezaur al culturii tradiționale din satele comunei Vintileasca, mare și inimos colaborator al Ansamblului Folcloric ”Dorul Ciobănașului” al Școlii Gimnaziale ”Regina Maria”, personaj central al filmărilor pentru documentarul ”Zestrea românilor” sau al unor emisiuni de radio și televiziune. Avea 94 de ani. Dar noi, copii, adolescenți sau maturi care i-am ascultat și i-am învățat plugușoarele, strigăturile de horă, legendele, „poveștile” despre lumea satelor de demult, care am învățat de la dânsul jocuri populare, unele încă știute de toți, altele uitate de multă vreme de cei mulți, dar comori strălucitoare și de neuitat pentru sufletul său însetat și încărcat de frumosul ce vine din strămoși prin sângele care ne curge prin vene, aveam plăcerea să-l credem nemuritor!

Îl găseam alături de femeia sa, tanti Lenuța, la gura sobei sau pe marginea pătuțului din bucătărie cu cartea de rugăciuni în mână; tăind lemne si așezându-le în polată (n.r. ”încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie, conform dex), la uscat, dând mâncare la puișori sau la porci, cosind fân în grădina largă de lângă casă, culegând prune. Odată l-am ajutat să termine de cules prunele pe care deja le scuturase.Ce bucuros era! ”Nu atât de muncă”-zicea-”cât de plăcerea de a nu fi singur!

Altădată ne-am dus cu o echipă de filmări din Italia.Tanti Lenuța atunci a scos pâinica din ”cuptior”. Au rupt pâinișoarele fierbinți de sub ștergarul alb ca spuma laptelui în bucăți aburinde și au împărțit la toți; nu eram puțini. Apoi ne-am așezat pe laviță în fața casei și au început poveștile. Povești bătrânești jucate, cântate, recitate, povești povestite cu inima.

Rândunica”, ”Bumbacul”, ”Rața” sunt jocuri populare ale căror melodii și ai căror pași numai nenea Simion le mai știa. ,,Balada stejărelului și a viței-de-vie,, , ”Plugușorul”, ”Plugul bătrânesc”, ”Plugu-ăl mare”.

Am coborât odată, de Ziua României, cu elevii mei din Ansamblu, de la Mânăstirea Muntioru spre sat. Ce călătorie frumoasă! Ne-a povestit în primul rând cum luau naștere strigăturile care se spuneau în horă duminica sau în alte zile de sărbătoare. Cu asta nu era joacă! Toate relele și toate bunele ce se întâmplau prin sat erau chiuite în horă; dacă te știai cu ”musca pe căciulă”, mai bine ședeai acasă. Nu-i așa că ați fi vrut să fiți cu noi?

Nenea Simion nu a avut o viață usoară. Când avea 18-19 ani iar sora sa, Ioana, abia 3 ani, prin 1947, tatăl său, Gheorghe Stoian a fost arestat alături de Șerban Stăruială din cătunul Palanca, pentru activitate anticomunistă.15 ani au petrecut aceștia în închisorile comuniste de la Râmnicu-Sărat, Galați, Caransebeș și Gherla.Dar asta e o altă poveste pe care am să v-o spun în curând.

Viața lui nenea Simion numai ușoară n-a fost, dar firea sa optimistă, credința în Dumnezeu, sensul pe care l-a dat vieții având de crescut, de însurat, de măritat 4 copii, trei dintre ei morți înainte de vreme, nenea Simion a avut pentru ce trăi, a avut pentru ce lupta. A strâns zestre pentru copii, a făcut nunți, a crescut și a iubit nepoți și strănepoți, a purtat rânduiala pentru cei plecați ai lui din lumea asta prea devreme, înaintea lui.

Pentru noi, cei care l-am cunoscut, cei care am jucat si am cântat vintilenește alături de el, pentru cei care am învățat de la dânsul și de la alții asemenea cine suntem, cum suntem, cine și cum trebuie să fim: niște iubitori de patrie, de neam și de alte valori spirituale și materiale românești, nenea Simion este un exemplu de viață trăită cu folos, este simbolul legăturii veșnice dintre trecut, prezent și viitor.

Pe ultimul său drum, nenea Simion a fost condus de multă lume: neamuri, fini, vecini, prieteni precum și de un grup de membri ai Ansamblului ”Dorul Ciobănașului” îmbrăcați în frumoase straie populare; în semn de prețuire, în semn de respect pentru valori, în semn de dragă aducere-aminte…

Drum lin și luminos către ”tărâmul celălalt” , nene Simioane! Dumnezeu să te odihnească în împărăția Sa de Lumină și Pace!

Profesor Stana Georgescu

Profesoara Stana Georgescu de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Vintileasca este colaborator al Ziarului de Vrancea

Vizionați și:VIDEO | Zestrea românilor: Tradiţii de Crăciun şi anul nou în Ţara Vrancei-realizat în 2015

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.