Local

Vești bune pentru vrânceni. Scade prețul la un tip de combustibil folosit la încăzirea locuințelor

Ionel Sclavone
19 iul 2023 2234 vizualizări

Vrâncenii care folosesc rumeguș și deșeuri de lemn pentru încălzire pe timpul iernii primesc o veste bună: aceștia vor plăti mai puțin pentru achiziția de rumeguș, deșeuri de lemn, dar și pentru brichete ori pelete din rumeguș. Prețurile reduse vor intra în vigoare începând cu data de 14 iulie.

Prețul la rumeguș, deşeuri şi resturi de lemn, inclusiv sub formă de pelete ori brichete, destinate încălzirii, se va reduce. Măsura va intra în vigoare de la 14 iulie 2023, conform unor reglementări publicate în Monitorul Oficial.

Reducerea prețurilor se datorează scăderii cotei de TVA aplicată la comercializarea acestor produse, de la 19 la 5%, prevăzută de Legea 216/2023, care a apărut marți în Monitorul Oficial și care intră în vigoare pe 14 iulie 2023. Actul normativ reglementează o serie de măsuri menite să permită livrarea de masă lemnoasă sub diverse forme, rumeguș, resturi de lemn, pelete sau brichete, în aceleaşi condiţii ca lemnul de foc.

Cota redusă de TVA se aplică pentru persoanele fizice la achiziția de lemn de foc sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri etc. ce se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00. De asemenea, cota redusă de TVA se aplică și la rumeguș, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn etc. ce se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00.

Tot cu 5% va fi taxată livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului

TVA redus se aplică pentru materialele livrate persoanelor fizice sau juridice, dar și pentru alte tipuri de entități, indiferent de forma de organizare. În acest caz este vorba despre școli, spitale, dispensare medicale, unități de asistență socială etc.

De asemenea, aceeaşi cotă de TVA se va aplica şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.