Local

Veste reflectorizante și măști de protecție distribuite de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vulturu

Ziarul de Vrancea
30 oct 2020 1214 vizualizări

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Vulturu au desfăşurat ieri, 28 octombrie a.c. activităţi cu caracter preventiv pe raza comunei, pe linia prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicați biciclişti, pietoni sau căruțași.

Ieri, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 15.00-18.00, polițiștii din comuna Vulturu, sprijiniți de voluntari de pe raza localității, au desfășurat o acțiune preventivă pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere a bicicliștilor, pietonilor și a căruțașilor.

În cadrul activităților desfășurate,  au fost identificați 33 de participanți la traficul rutier din categoria celor vizați, ocazie cu care aceștia au fost instruiți cu privire la deplasarea în condiții de siguranță pe drumurile publice. Totodată, le-au fost prelucrate prevederile legale și li s-au înmânat veste reflectorizante și măști de protecție.

Cetăţenii au fost receptivi la recomandările poliţiştilor, care au urmărit astfel să îi conştientizeze că echiparea corespunzătoare a lor şi a vehiculului, pe timp de noapte sau condiţii meteo nefavorabile, poate fi decizia care le salvează viaţa.

De asemenea, bicicliștilor le-au fost reamintite câteva sfaturi care să-i ferească de accidente, precum:


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.