Local

Pentru vrâncenii care vor vacanțe ieftine la mare:A început „Litoralul pentru toți”

Ionel Sclavone
5 sep 2023 1155 vizualizări

Vrâncenii care vor alege să meargă la mare, în vacanță, în următoarea perioadă, vor plăti mai puțin pentru serviciile de cazare. De la 1 septembrie începe cea de-a doua etapă a programului Litoralul pentru toți. În program s-au înscris deja 48 de hoteluri, dar se așteaptă ca numărul lor să crească la peste 100. Astfel, sunt așteptați peste 40.000 de turiști care să-și petreacă vacanța pe litoral în luna septembrie.

La 1 septembrie începe etapa de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”. Vrâncenii care aleg să meargă la mare în această perioadă, din prima zi a toamnei, se vor putea caza la prețuri mai mici, în hotelurile și pensiunile clasificate, din stațiunile de pe Litoral. Este vorba despre acele spații de cazare înscrise în program. Tarifele percepute de hotelieri, în această perioadă,

Programul Litoralul pentru toți a fost inițiat de Federația Patronatelor din Turism (FPTR) și își propune să ofere vacanțe mai ieftine, pentru toate buzunarele. Astfel, orice vrâncean își va găsi un loc de cazare, într-unul dintre hotelurile de la Marea Neagră care participă la acest program.

Litoralul pentru toți a ajuns la ediția cu numărul 42, iar sezonul de toamnă se va desfășura în perioada 1 – 30 septembrie.

Conform informațiilor furnizate de organizatori, pachetele turistice vor fi cu până la 70% mai ieftine în această perioadă, comparativ cu tarifele practicate în perioada vârfului de sezon. Majoritatea hotelurilor au menținut, în cadrul acestui program, tarifele practicate în anul 2022.

În baza rezervărilor făcute, hotelierii se așteaptă ca și luna septembrie să fie destul de aglomerată. Mai ales că vremea ține cu turiștii, soarele fiind prezent în aceste zile. Datorită interesului manifestat de turiști, arată hotelierii, s-a decis ca unitățile de cazare să rămână deschise până la finalul lunii septembrie.

Până în prezent s-au înscris în program un număr de 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral. Acestea pun la dispoziția celor interesați aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte.

Reprezentanţii FPTR estimează că numărul hotelurilor va crește la peste 100 de unităţi, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. În plus, pe lângă cei cu venituri mai mici, hotelierii îi așteaptă și pe turiștii care vor să=și petreacă vacanța într-o perioadă mai liniștită, departe de aglomerația din plin sezon.

Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.

Așa cum arătam mai sus, pentru o noapte de cazare un hotel din stațiunea Eforie Nord, înscris în program, percepe un tarif de 35 de lei pe noapte de persoană. Prețul a fost calculat pentru cel mai ieftin pachet turistic, în care nu a fost inclusă și contravaloarea micului dejun. Mesele se pot plăti separat de cei interesați. Un sejur de cinci zile, pentru două persoane, la acest hotel, va ajunge să coste doar 350 de lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.