Local

Serviciile medicale la care au dreptul vrâncenii înscriși la un medic de familie

Ionel Sclavone
19 mar 2024 2323 vizualizări

Vrâncenii înscriși pe lista unui medic de familie au dreptul, conform legii, la mai multe servicii medicale decontate prin Casa Județeană de Sănătate. Este vorba despre un pachet de bază care cuprinde consultații și investigații decontate din bugetul asigurărilor de sănătate.

Medicii de familie reprezintă „reprezintă primul contact al pacientului cu sistemul de sănătate. Serviciile de medicină primară se bazează pe relația continuă dintre medic și persoana înscrisă pe lista proprie”. Ei acordă pacienților o serie de servicii medicale curative, de diagnosticare și tratament, consultații la domiciliu, servicii de administrare de medicamente, activități de suport și servicii medicale preventive și profilactice.

Medicii de familie trebuie să asigure servicii pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală; consultații pentru afecțiuni acute, subacute și acutizări ale unor afecțiuni cronice; consultații periodice pentru îngrijirea generală a asiguraților cu boli cronice.

Legislația în domeniul sănătății stabilește că în cazul bolilor cu potențial endemoepidemic care necesită izolare și al bolilor cronice, consultațiile pot fi acordate și la distanță, prin diverse metode, inclusiv telefonic sau printr-o aplicație video. În asgfel de cazuri, documentele rezultate, fișa de consult sau rețeta electronică, se transmit pacientului online, prin e-mail sau prin aplicații de mesagerie.

Servicii acordate de medicii de familie

Medicii de familie mai pot furniza servicii medicale de diagnosticare și tratament precum: spirometrie; peakflowmetrie; măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale 24 de ore; măsurarea indicelui de presiune gleznă-braț; efectuarea și interpretarea electrocardiogramei; administrare medicație aerosoli; tratament intramuscular, intravenos, subcutanat, perfuzii intravenoase; o serie de tratamente chirurgicale pentru plăgi tăiate sau înțepate, abces, necroze cutanate, escare, arsuri, extracție corpi străini țesut moale; imobilizare entorsă; recoltare probe pentru test Babeș-Papanicolau (în cazul femeilor simptomatice sau care planifică o sarcină); calcularea riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză (testul Frax).

Medicii de familie trebuie să acorde consultații la domiciliu asiguraților care nu se pot deplasa din motive de invalididate, din cauza bolilor cronice etc. De asemenea, beneficiază de consultații la domiciliu copiii cu vârtă de până la un an, minorii cu boli infecto-contagioase și lăuzelor.

În plus, tot medicii de familie furnizează servicii de administrare de medicamente.

Și nu în ultimul rând, ei oferă servicii medicale preventive și profilactice, respectiv, servicii de planificare familială și monitorizare a evoluției sarcinii și lăuziei. Ei prescriu investigații pentru depistarea diabetului zaharat la adulții care prezintă factori de risc pentru acest tip de afecțiune.

Prescriu recomandări pentru investigații în cazul adulților care prezintă factori de risc pentru anumite afecțiuni, respectiv, boli cardiovasculare sau hipertensiune arterială sau diabet zaharat, boli cronice de rinichi.

Emit documente medicale necesare pacienților asigurați

Medicii de familie trebuie să elibereze documente medicale pentru persoanele din lista proprie, respectiv bilet de trimitere, prescripție medicală, certificat de concediu medical, adeverință medicală pentru copiii bolnavi, acte medicale necesare copiilor pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială, adeverințe medicale pentru înscrierea în colectivitate (necesare la înscrierea în unitățile de învățământ), carnet de vaccinări, aviz epidemiologic, fișă medicală sintetică necesară copiilor cu dizabilități pentru încadrarea și reevaluarea în grad de handicap, certificat medical constatator al decesului ori recomandare pentru îngrijiri medicale/ paliative la domiciliu.

Tot în această categorie intră și emiterea adeverințelor de încadrare în muncă pentru șomerii asigurați, eliberarea documentelor medicale, potrivit competenței, necesare evaluării și reevaluării în vederea încadrării în grad de handicap, recomandare pentru anumite dispozitive medicale de protezare.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.