Local

Semnal de alarmă pentru tinerii vrânceni: Salariul pe care trebuie să-l încasați pentru o pensie decentă

Ionel Sclavone
23 ian 2022 3958 vizualizări

O pensie decentă, în ziua de azi, este estimată de specialiști la aproximativ 2.500 de lei. Însă nu sunt foarte mulți, mai ales pensionarii care provin din mediul privat care încasează astfel de venituri. Specialiștii apreciază că pe viitor, pensiile bazate pe contributivitate vor fi mai mici, raportat la contribuțiile pe care le plătesc angajații actuali. Conform calculelor, un salariat de 30 – 34 de ani trebuie să încaseze un salariu de aproape 6.000 de lei brut, timp de 15 ani, pentru a beneficia de o pensie de 1.500 de lei.

Salariații vrânceni care acum au vârste cuprinse între 30 și 34 de ani ar trebui să primească un salariu de 6.000 de lei brut pentru a beneficia de o pensie de 1.500 de lei. Deși la această vârstă, la 30 de ani, sunt prea puțini tineri angajați care se gândesc la pensionare, n-ar fi rău dacă ar face-o. Aceasta deoarece pensia pe care o vor primi peste câteva decenii va depinde de valoarea contribuțiilor pe care le plătesc în prezent.

Conform calculelor făcute de specialiști, viitoarele generații de pensionari trebuie să câștige, vreme de 15 ani, un salariu brut de 6.000 de lei lunar pentru a avea o pensie de 1.500 de lei. Este vorba despre un salariu net de 3.500 de lei. În caz contrar, dacă salariul este mai mic și veniturile de care vor beneficia la pensionare vor fi mai reduse.

De altfel, apreciază economiștii, în viitor pensiile vor fi mai mici deoarece nivelul cotizațiilor sociale reținute salariaților este foarte scăzut. Cu excepția bugetarilor și a specialiștilor angajați în multinaționale, salariile din mediul privat sunt destul de reduse. Iar în județul Vrancea, unde ne interesează, veniturile unui angajat se situează la nivelul salariului minim pe economie.

Or, în acest caz, lucrătorii care încasează salariul minim pe economie vor fi abonați și la pensia minimă, în prezent de 1.000 de lei. Drept urmare, acestora li se recomandă să-și găsească surse alternative de venit – un al doilea loc de muncă, investiții în imobiliare, în pensii facultative etc. – pentru a-și asigura o pensie decentă la bătrânețe.

În prezent, o pensie decentă este de aproximativ 2.500 lei lunar, iar pentru a atinge un asemenea nivel, este nevoie de un salariu brut de 10.000 de lei.

Vrâncenii condamnați la pensii mici

Conform datelor centralizate la Institutul Național de Statistică, salariul mediu în județul Vrancea este de 2.800 de lei. Este mult sub media pe țară, de 3.544 de lei pe lună. Iar în Vrancea, salariul mediu este tras în sus de veniturile obținute de lucrătorii din sistemul bugetar.  

Dar, cu excepția bugetarilor, foarte puțini lucrători – nu doar cei din grupa de vârstă 30-34 de ani – încasează salarii de 2.800 de lei, care presupun un brut de aproximativ 4.800 de lei. Cei mai mulți angajați vrânceni sunt plătiți cu ceva mai mult de salariul minim pe economie la care se adaugă diferite bonusuri, de regulă bonuri de masă, care nu se pun la calcularea contribuției pentru pensie.

Salariile foarte mici din economia județului Vrancea reprezintă principalul motiv de migrație. Un număr foarte mare de vrânceni, în special tineri, preferă să plece către alte zone ale țării unde salariile sunt mai mari. De asemenea, mulți își caută norocul în străinătate, fie în statele din vestul Europei, fie chiar peste Ocean, în Canada sau Statele Unite.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.