Local

Se înlocuiește pavajul degradat din fața Consiliului Județean Vrancea

Alexandra TĂTARU
1 aug 2017 1134 vizualizări

”Sunt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine”

Pavajul spart din zona Pieței Unirii, mai precis din fața Consiliului Județean Vrancea, care arăta destul de jalnic, se va înlocui până joi. Mai ales că joi vor începe manifestările dedicate Centenarului Marelui Război și ar fi păcat ca vizitatorii străini să vadă în ce stadiu au ajuns plăcile de gresie pentru care s-au cheltuit foarte mulți bani atunci când s-a realizat proiectul de renovare a centrului orașului.

Ne e nimic rău că se încearcă înlocuirea acestor plăci, doar că modul în care a fost izolat perimetrul a lăsat de dorit. În afară de semnalizarea cu bandă specială, nu au fost montate panouri de informare și nici indicatoare de ocolire sau alte măsuri de protecție,astfel încât nimeni să nu pășească pe carosabil. Mulți pietoni, inclusiv copii, au ales, din comoditate, să ocolească zona pe carosabil și niciun polițist nu a fost în zonă să le atragă atenția asupra pericolului. Contactat telefonic, viceprimarul Marius Iorga ne-a informat că ”lucrările se vor termina până joi și nu au putut fi efectuate până acum datorită procedurilor greoaie de achiziție care, după noile reglementări, durează mai multe zile. De aceea, din păcate, vizitatorii străini prezenți la noi în oraș de Zilele Municipiului Focșani, ce au avut loc la începutul lunii iulie, au putut constata și aceste aspecte neplăcute legate de pavajul spart în foarte multe locuri”. Manifestările dedicate Centenarului Marelui Război vor începe joi și vor continua până duminică, desfășurându-se atât în Focșani, dar și la Mărășești, Mărăști și Soveja. Președintele României va fi prezent pe 6 august la Mărășești, iar cei care nu pot veni la Mausoleu vor putea urmări transmisiuni în direct prin intermediul unui ecran montat în Piața Unirii. Programul complex a fost conceput în limita sumei de 500.000 de lei, manifestările fiind organizate de Consiliul Județean Vrancea. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.